Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:55 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Daniela Vlădescu, directorul TNOB, despre întoarcerea acasă a tenorului Vasile Moldoveanu

ro

22 Oct, 2015 00:00 2524 Marime text


Daniela Vlădescu, directoarea Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski“ din Constanţa, a vorbit, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, despre întoarcerea acasă a tenorului Vasile Moldoveanu şi despre programul muzical pregătit în onoarea maestrului în cadrul Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului. De asemenea, „nedreptăţile“ cu care se confruntă artiştii lirici ai acestor vremuri şi felul în care îşi tratează valorile autorităţile române sunt alte aspecte despre care ne-a vorbit soprana Daniela Vlădescu.

Ce înseamnă pentru publicul constănţean „întoarcerea“ acasă a lui Vasile Moldoveanu, tenor apreciat de mari artişti lirici ai lumii şi de critici, deopotrivă?

Ai foarte rar ocazia să întâlneşti valori incontestabile ale artei, ale culturii, să le vezi faţă în faţă, să îţi fie apropiate, născute în acelaşi oraş şi chiar să îşi dorească să revadă locurile natale. În general, uităm de unde am plecat şi tragem o cortină între noi şi ceilalţi, suntem de neatins. Maestrul Vasile Moldoveanu, după ani şi ani, se întoarce în România şi doreşte să întâlnească publicul român, iar acum este pentru prima oară când face această onoare şi publicului constănţean. Pe lângă onoare, este o mare bucurie să întâlneşti o personalitate a muzicii româneşti care a cucerit milioane de spectatori în întreaga lume şi care se întoarce la rădăcini cu dragoste, cu modestie şi cu dorinţa de a-şi regăsi vechii colegi, vechii prieteni şi de a se prezenta în faţa publicului din oraşul natal.
 
O personalitate atât de marcantă este uimitor că vine în mijlocul publicului. Este bine că îl putem cunoaşte, este bine că îl putem vedea. Eu, personal, care sunt solist, cântăreţ, care nu am parcurs un traseu atât de marcant în meseria mea, îi respect pe toţi cei care au reuşit, pe toţi cei care au avut ceva de spus şi pe toţi cei care au primit recunoaşterea aceasta mondială, îi privesc cu admiraţie şi aş vrea să ştiu mai multe despre viaţa lor, despre felul în care şi-au clădit cariera, despre felul în care au îmbinat viaţa privată cu cea de artist itinerant în toată lumea aceasta mare. Şi sunt convinsă că şi publicul va dori să ştie mai multe despre experienţele maestrului Vasile Moldoveanu, cum i-a fost viaţa, cu toate temerile şi cu toate succesele.
 
Sunt mândră că am mai rămas în acest teatru pentru a vedea pe scena noastră, pe lângă alte personalităţi care au fost aici, una dintre personalităţile marcante ale muzicii româneşti.

Ce ne puteţi spune despre programul muzical pregătit în onoarea maestrului în cadrul Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului?

Pentru că această invitaţie a cotidianului ZIUA de Constanţa a venit cu nişte date fixe, noi având deja un festival în derulare în această perioadă, ne-am gândit să îi oferim totuşi o recunoaştere artistică. Şi vom susţine, în ziua de 29 octombrie, şi un recital de operetă. Un recital al unor nume marcante ale operetei româneşti: trei soprane, trei fete frumoase, trei voci foarte frumoase care vor cânta publicului constănţean - Doina Scripcaru, Patricia Seymour şi Mediana Vlad -, şi mai ales maestrului Vasile Moldoveanu, arii celebre din spectacole de operetă universală.
 
Îl vom primi cu drag, îl vom primi cu toată căldura, sper să fie în sală şi foşti artişti ai teatrului şi cei care au avut începuturile în această instituţie acum 58 de ani. Să fie alături de el toţi cei care îl cunosc şi care vor dori să îl revadă.
 
Am gândit o seară a prieteniei şi a artei româneşti, având acest invitat de seamă, un invitat-surpriză, un invitat neaşteptat, un mare artist al lumii. Sper că ne vom ridica la înălţimea invitatului nostru. 

Cotidianul ZIUA de Constanţa a prezentat, într-o serie de materiale dedicate maestrului Vasile Moldoveanu, nedreptatea făcută acestuia de statul comunist, care l-a condamnat la moarte deoarece a ales să-şi împlinească destinul artistic în străinătate. Care sunt „nedreptăţile“ cu care se confruntă artiştii lirici ai acestor vremuri?

Din punctul de vedere al artistului normal român, pot să spun că am avut şi am o activitate susţinută, normală, firească. Nu suntem foarte apreciaţi, dar nu suntem nici marginalizaţi în această perioadă. Dar, vorbind din punctul de vedere al artistului constănţean, aici da, pot să spun că am fost foarte loviţi. Am fost foarte marcaţi de schimbări şi de indiferenţă, de dispreţ şi de tratamente cu totul speciale, lucruri care nu s-au întâmplat niciodată în niciun teatru din această ţară. Noi, constănţenii, avem o soartă destul de grea. Artistul constănţean este supus unor umilinţe din anul 2004, până acum. Noi continuăm totuşi să ne facem datoria, pentru că eu consider că un artist este ales. 
 
Nu sunt foarte mulţi cei care pot să ducă această meserie pe umeri, iar artiştii ar trebui respectaţi tocmai pentru asta: sunt hărăziţi cu nişte date pe care nu toată lumea le are. Este trist când o fiinţă umană îşi poate bate joc de seamănul lui care are aceste date. În perioada actuală, artistul liric din România este în general respectat. Mai greu este cu mass-media, cu televiziunile, care nu sunt interesate de aceste valori.
 
Acum suntem într-un con de umbră şi, dacă nu îl prezinţi publicului, publicul nu ajunge nici în sala de spectacol. Dacă el deschide televizorul şi vede astăzi un artist, mâine sigur va veni să îl vadă pe scenă. Dacă nu îl vede, este foarte greu să îi inciţi interesul neprezentând nimic. E un mod de a privi şi cu siguranţă ar exista soluţii în care artiştii să fie mai cunoscuţi, să fie recunoscuţi. Nu vorbesc de partea financiară. Trăim în România totuşi.
 
Nivelul de trai este departe de a fi cel european, iar artistul român trebuie să trăiască cum trăiesc toate categoriile de salariaţi din această ţară. Nu poţi să ceri miracole financiare. Dar poţi să ceri recunoaştere şi respect.
 
Putem privi „cazul Vasile Moldoveanu“ ca pe un simbol al modului abuziv în care, de multe ori, autorităţile române şi-au tratat valorile? Să nu uităm că şi teatrul pe care îl conduceţi s-a confruntat cu lipsa de susţinere a organelor de conducere, fiind, acum câţiva ani, în prag de a fi desfiinţat.
 
Sunt oameni care nu ar avea dreptul să aibă această posibilitate de a distruge, de a batjocori, de a teroriza. Nu ai niciun drept! Dacă nu eşti în stare să creezi, nu distruge. Ar trebui să existe un principiu. Maestrul Moldoveanu a avut totuşi o soartă mult mai grea. A purtat o cruce mult mai grea şi o teamă. Sunt foarte mulţi oameni care au trăit aceste frici pe vremea comunistă. Pot să spun că au existat foarte multe victime ale unor judecăţi greşite şi subiective, iar în vremea noastră, victimele sunt altfel.
 
Noi suntem la îndemâna unor oameni care consideră că sunt pe moşia particulară şi fac aşa cum gândesc, aşa conduc o regiune, un oraş. Nu mă refer neapărat la Constanţa. Mă refer la oameni care, în loc să aibă responsabilităţi, au numai drepturi. Este foarte greu.

Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, eveniment ajuns deja la cea de-a 41-a ediţie, se „încăpăţânează“ să reziste într-un oraş în care cultura nu este valorizată aşa cum ar fi normal. Cui trebuie să fie recunoscător publicul iubitor de operă, muzică simfonică şi balet?

Prima ediţie a festivalului a avut loc în anul 1975, la iniţiativa directorului de atunci al teatrului, Costică Ghinea, şi a consultantului artistic Ioana Paţe.
Pentru existenţa acestui festival şi pentru că există de 41 de ani, neîntrerupt, teatrul îi datorează publicului această existenţă. Pentru că fără public nu am mai fi avut de ce să mergem mai departe. Iar publicul, prin aplauze, poate să le mulţumească celor de pe scenă, tuturor celor care au lucrat în acest teatru şi celor care au trecut prin clipe foarte grele de multe ori. Din anul 2004 şi până acum, închişi de două ori, fără salarii, cu şomaj tehnic, cu salariile cele mai mici din ţară şi totuşi, pe scenă, în culise, în atelierele de producţie şi în birouri, munca este ca şi cum am fi cei mai binecuvântaţi din România.
 
Lor trebuie să le mulţumească cei care se bucură de minunile culturii şi ale artei, balerinilor, instrumentiştilor, coriştilor, soliştilor, atelierelor de producţie, tehnicienilor, celor care lucrează în birouri, pentru că ei au trecut de mult peste orgoliul şi peste suferinţa lor. Este greu, dar ei sunt cei care au făcut posibil să ajungem la cea de-a 41-a ediţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii