Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:00 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Actorul Pavel Bartoş se consideră un alintat al sorţii „Fac mereu doar ce-mi place“

ro

01 Jul, 2017 00:00 1868 Marime text
Când am intrat în bloc, câteva fetiţe de doar 7-8 ani, vecinele mele curioase, m-au chemat deoparte să-mi şoptească, într-o stare de uimire şi admiraţie: „Pe scara noastră a urcat Pavel Bartoş. Şi ne-a zâmbit, mângâindu-ne pe creştet. Ce onoare! Îl cunoaşteţi?“
 
Le-am răspuns că da. Cine nu-l cunoaşte pe Pavel Bartoş, prezentatorul de la „Vocea României“ şi „Românii au talent“? Cine nu a râs de râsul lui? Dar câţi ştiu că şugubăţul Pavel Bartoş, din Miercurea Ciuc, este un foarte talentat actor de teatru, de film şi de televiziune? Şi că tocmai l-am aplaudat pe scena Festivalului „Miturile Cetăţii“ de la Constanţa într-un memorabil rol din „Pyramus and Thisbe 4 you“?
 
Iată că prezenţa lui, alături de Rodica Mandache şi Dorina Lazăr, în apartamentul actorului Virgil Andriescu, ne oferă ocazia să petrecem împreună câteva ore plăcute şi să nu ratăm un interviu de vacanţă. O impresie deosebită ne lasă omul simplu, elegant şi civilizat cu care purtăm un dialog neconvenţional.
 
- Ce impresii aveţi de la acest festival, „Miturile cetăţii“?
 
- E prima dată când am venit. Ştiam că există un festival la Constanţa. M-a impresionat invitaţia. Eu am jucat peste şapte ani la Cluj-Napoca, la Satu Mare, la Timişoara, la Bucureşti. Ştiu ce înseamnă să organizezi un festival. El aduce actori mulţi, de pe multe scene, este un prilej să-i cunoşti pe unii, să-i reîntâlneşti pe alţii, mai ales când este internaţional, cu teatre din Japonia, Franţa, Italia, Serbia, Coreea de Sud, Bulgaria, Moldova, SUA. A fost onorant că am jucat aici, în acest festival. Sper să nu se întrerupă în anii următori.
 
În spectacolul prezentat la Constanţa, „Pyramus and Thisbe 4 you“, de fapt, cea mai comică parte din „Visul unei nopţi de vară“, de Shakespeare, jucată în patru feluri diferite, spre deliciul publicului, aveţi un recital care a fost răsplătit cu ropote de aplauze, un moment de virtuozitate actoricească. De fapt, ce stă în spatele acelei avalanşe de text spus pe nerăsuflate, minute în şir, în limba maghiară?
 
- Regizorul Alexandru Dabija mi-a spus: „Pavele, doar tu poţi face asta!“ Este o reacţie la ceea ce se spune în general despre actorii maghiari ca fiind mai disciplinaţi, mai harnici, mai serioşi. Asta a vrut să scoată în evidenţă regizorul: creaţia şi boemia actorului român în contrast cu rigurozitatea, disciplina aproape soldăţească a actorului maghiar, care are aceleaşi bune rezultate sau poate mai repede obţinute, pentru că are disciplină, pe când colegul lui român este mai visător. Eu am noroc datorită faptului că sunt născut în Miercurea Ciuc şi ştiu limba maghiară. S-o vorbesc, nu să o şi scriu. Am vorbit de mic maghiara cu toţi colegii mei de joacă, de şcoală, cu prietenii mei. Fonetic, mă descurc perfect. Regizorul mi-a spus: habar nu am ce spui, eu cred că zici bine şi am încredere în tine. Examenul l-am trecut la Cluj-Napoca, unde am fost cu spectacolul şi l-am jucat în cadrul Festivalului „Interferenţe“, organizat de teatrul maghiar din localitate. Lumea a reacţionat foarte bine. Dar Doamne fereşte să uit textul, nu aş mai şti ce să mai zic!
 
- Cum îmbinaţi actoria de la Odeon, teatru de prestanţă şi tradiţie, cu scheciurile de la „Românii au talent“?
 
- Cred că este un echilibru bine-venit. Cândva, cineva m-a îndemnat să mă raportez la ce avem în vremea de astăzi. Îmi spunea: lumea trebuie să te cunoască din asta, gândeşte-te că nu faci strungărie. De aceea am încercat orice şi în televiziune, şi în film. Profesorul meu de la Cluj, Marius Bodochi, îmi spunea că până la 40 de ani nu trebuie să refuzi nimic, vezi ce ţi se întâmplă şi apoi să fii atât de matur încât să poţi alege ce e bine sau e rău.
 
Sunt un norocos, vă spun sincer. Tot ce fac şi sunt astăzi nu a venit dintr-odată. Şi mă bucur că nu au venit la 20 de ani, căci le-aş fi interpretat altfel, aş fi spus că mi se cuvine. După 35 de ani, realizezi că nu ţi se cuvine nimic. Pentru orice trebuie să demonstrezi, şi e ca în teatru: dacă ai făcut un rol bun, crezi că următoarele vor fi la fel. Nu, de fiecare dată trebuie să scoţi din ce în ce mai bun din tine, ca să demonstrezi că locul tău este acolo sau că meritai acel lucru.
 
Şi tot cu timpul descoperi că cel mai important, atât în teatru, cât mai ales în televiziune, este echipa. Noi, actorii, credem că totul depinde de noi. Poate că uneori e bine să credem, dar să nu ne desprindem de pământ. Datorită echipei, şi mai ales în televiziune, ştiu că toate lucrurile vor fi acolo, la locul lor. Ceea ce îţi oferă o relaxare extraordinară şi tu te laşi surprins aşa cum eşti în faţa camerei de filmat. Lumea spune ce extraordinar eşti, dar nu ştie că apari aşa datorită celor peste o sută de oameni care muncesc în clipa aceea pentru succesul tău.
 
- Aţi concurat în al şaselea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine“ alături de Luciana Muntean, clasându-vă pe locul al treilea. Aţi fost nominalizat la Marele Premiu la Gala Premiul Hystrion pentru interpretare - Festivalul de Artă Insolită, Cluj (1994), aţi câştigat Marele Premiu la Gala Tânărului Actor, Costineşti, două ediţii, consecutiv, 1998, 1999, aveţi o nominalizare la Premiul de interpretare al Festivalului Teatrelor Minoritare din România (2001). Românii au talent, domnule Bartoş?
 
- Da. Foarte mult talent. Am marele avantaj şi marea bucurie că pentru această emisiune, „Românii au talent“, lucrează o echipă minunată, plus partenerul meu de prezentare, Andrei Tiberiu Maria, alias Smiley, un om extraordinar. Pentru mine, acest concurs mi-a arătat o altă faţă a ţării mele, o Românie care dă speranţă. Acolo, eu primesc multe lecţii de viaţă, iau contact cu oamenii care vor să-şi depăşească condiţia, indiferent de vârstă, de profesie. Îi admir enorm. Pentru mine, această emisiune înseamnă un fel de redescoperire a mea, recăutare în mine. Mă gândesc să fi fost o asemenea emisiune şi când am fost eu copil, pentru a şti că am posibilitatea, curajul de a încerca, de a căuta ca toată lumea să fie a ta într-o seară, pe o scenă.
 
- Să reiau afirmaţia dv.: mai există speranţă, mai există o Românie a speranţei de bine?
 
- Da. Trebuie doar să avem grijă unii de alţii. Mai ales cei tineri. Ne lipseşte acel dar de a ne pune unii în situaţia celorlalţi. Am învăţat până la această vârstă că, înainte de a da vina pe cineva, să dau vina pe mine. E un exerciţiu de sinceritate care îmi iese.
 
- Ce rol are familia în viaţa lui Pavel Bartoş?
 
- Este echilibrul din viaţa mea. Cele trei fetiţe ale mele, Eva, Rita şi Sofia, sunt Cesar-ul meu, sunt Oscar-ul meu, sunt Palme d’Or-ul meu. Este colosal pentru un actor, după un spectacol greu, să se poată întoarce acasă. Şi să simtă dragostea familiei. De aceea tot timpul meu liber le este dedicat şi abia aştept să fim împreună. Am fost întrebat care este vacanţa mea perfectă. Nu ştiu, am răspuns. Doar să fiu cu familia. Suntem o familie foarte plimbăreaţă, dar uneori ne baricadăm în casă şi nu ieşim din pijamale şi suntem cei mai fericiţi! Facem clătite, pictăm, iar eu sunt un bărbat care ascultă. Da, sunt un alintat al sorţii. Şi ştiţi de ce? Fac numai ce-mi place!

Ti-a placut articolul?

Comentarii