De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:10 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Adrian Gemănaru, psihologul care a vrut să facă delfinoterapie la Constanţa - „CJC a solicitat suspendarea proiectului“

ro

16 May, 2015 00:00 4788 Marime text
Psihologul constănţean Adrian Gemănaru, preşedintele Centrului de Autism „Marea Neagră“, a fost nominalizat la premiile World Autism Festival, competiţie în care se fac remarcaţi, anual, cinci specialişti din întreaga lume, specialişti care, prin activitatea lor, contribuie la evoluţia medicinei. Adrian Gemănaru este singurul psihoterapeut din România care face delfinoterapie pentru recuperarea copiilor autişti fiind, de profesie, psiholog.

Cât de greu este pentru un psiholog să pătrundă în lumea unui copil care suferă de autism? Prin ce mijloace reuşeşte să stabilească o relaţie de comunicare cu acesta? Ce presupune delfinoterapia? Dar terapia canină? Care sunt punctele slabe ale sistemului de sănătate mentală din România? Am vorbit despre aceste aspecte cu psihologul Adrian Gemănaru, în cadrul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa.

De cât timp lucraţi cu persoanele cu dizabilităţi (autism, sindromul Down, retard) şi ce anume v-a determinat să vă implicaţi în acest domeniu?

E un domeniu în care tot timpul apar noutăţi şi elemente pe care trebuie în permanenţă să le studiezi. Tot timpul încerc să-mi îmbunătăţesc cunoştinţele în domeniu. În momentul de faţă, urmez un master în terapia comportamentală a copilului, în SUA. În toată această poveste de recuperare a copiilor cu dizabilităţi sunt de aproximativ opt ani. Două lucruri m-au determinat să mă implic activ în tot ceea ce înseamnă Asociaţia Centrul de Autism Marea Neagră. Primul şi cel mai important este reprezentat de feedback-ul părinţilor. În birou am o cupă primită din partea părinţilor, pe care este inscripţionat mesajul „Magicianul Surprizelor“. Obiect pe care îl văd în fiecare dimineaţă şi care mă motivează extraordinar de mult. Al doilea factor motivant este dat de soţia mea, Cristina Gemănaru, psihoterapeut şi coordonator al Centrului Marea Neagră. Este omul alături de care identific mereu soluţii la toate întrebările şi mai ales la provocările pe care mi le oferă aceşti copii speciali.

Sunteţi singurul psihoterapeut din România de profesie psiholog care a ales să facă delfinoterapie. Ce anume implică acest gen de terapie?

În anul 2012, am semnat un protocol de colaborare cu Delfinariul pentru a începe un program centrat pe delfinoterapie, în Constanţa. Am gândit ca proiectul să demareze în vara lui 2013. Am stabilit un plan de activităţi pe care fiecare parte implicată în protocol trebuia să le îndeplinească. Obligaţiile Asociaţiei Centrul de Autism Marea Neagră au fost acelea de a aduce în proiect un om specializat pe delfinoterapie, de a pregăti delfinii pentru interacţiunea ce urma să aibă loc cu copiii şi de a promova, în România, ideea de delfinoterapie, precum şi de a asigura beneficiarii acestei terapii. Am fost plecat în Turcia şi în Austria timp de aproape şase luni şi am obţinut calificarea necesară pentru delfinoterapie, am realizat, conform înţelegerii, înscrieri pentru 120 de copii din ţară şi din străinătate (Italia, Marea Britanie, Belgia, Statele Unite, Rusia, Emiratele Arabe Unite), ne-am obligat să achităm lunar Delfinariului suma de 10.000 de lei, dar, cu toate acestea, în vara lui 2013, CJC a solicitat suspendarea proiectului, deşi exista un contract în acest sens. Personal, am fost dezamăgit, deoarece, peste aproximativ 12 luni, personalul Delfinariului s-a plâns de venitul pe care îl obţine şi mulţi dintre ei au plecat. Justificarea verbală prezentată a fost aceea că jongleriile şi distracţia sunt mai importante decât desfăşurarea unor activităţi pentru persoane cu nevoi speciale. Am acceptat punctul de vedere şi am cerut ca delfinoterapia să o desfăşurăm în extrasezon, în celelalte opt luni, atunci când nu există practic niciun spectacol, iar delfinii pot interacţiona în cadrul programului de delfinoterapie. Am fost refuzat din nou, sub motivaţia că delfinii îşi pot pierde din abilităţi, ceea ce, din punctul meu de vedere, este total neadevărat. În Ucraina şi în Turcia, unde se desfăşoară delfinoterapie, activitatea începe de la ora 7 până la 11.00 cu delfinoterapia, iar de la ora 12.00 până 22.00, au loc aproximativ şapte spectacole. La Delfinariul nostru există cel mult un spectacol în extrasezon, la ora 11.00, iar vara, în sezon, se poate ajunge la cinci spectacole. Speranţa mea este legată de voinţa Consiliului Judeţean Constanţa care, cu puţină implicare, poate aduce pentru o mulţime de familii din România şi nu numai o şansă de recuperare în viaţa acestor copii cu dizabilităţi.

Cum aţi defini relaţia care se stabileşte între delfini şi copii? Cum se poartă mamiferele cu ei?

În tot timpul cât am lucrat alături de delfini, am simţit că ei caută interacţiunea umană, veneau în permanenţă în vecinătatea noastră, a terapeuţilor şi a copiilor, şi ne căutau atingerile. Există patru tipuri de unde pe care creierul nostru le recepţionează. Undele Beta sunt undele pe care creierul le emite atunci când se află în stare de agitaţie, în mişcare, undele Alfa sunt emise când organismul se află într-o stare de relaxare, de linişte, undele Theta sunt emise atunci când creierul se află la limita dintre starea de veghe şi starea de somn, iar ultimele, undele Delta, atunci când organismul se află în starea de somn profund. Delfinul - prin sonarul pe care îl are - emite faţă de cei din vecinătatea sa aceste unde Alfa, ce induc o stare de linişte. În această zonă, creierul manifestă creativitate maximă. În acest sens, delfinoterapia este combinată cu terapia psihologică, deoarece capacitatea de înţelegere a creierului este foarte mare. Am lucrat alături de copii care nu au verbalizat niciodată, iar după cele zece şedinţe desfăşurate împreună cu delfinul, am avut surpriza plăcută să emită primele sunete. Vă asigur că participarea la o astfel de şedinţă nu este tocmai uşoară, atunci când un delfin de peste 200 de kilograme trece pe lângă tine în apă, cu uşurinţă te poate dezechilibra. La sfârşitul şedinţei de terapie, am invitat pe rând părinţii acestor copii să încerce pentru câteva minute interacţiunea cu delfinul şi au fost extrem de surprinşi să descopere cum copilul lor cu handicap s-a descurcat mult mai bine. Mulţi dintre ei mi-au povestit că nu se aşteptau să fie atât de greu, de pe marginea bazinului părea extrem de uşor. Mi-au promis că din acel moment îşi vor reconsidera poziţia faţă de copilul lor şi îşi vor aduce aminte toată viaţa că există lucruri pe care ei nu le pot face, iar copilul lor reuşeşte cu succes să le ducă până la capăt.

Cât de costisitoare este delfinoterapia pentru părinţii unui copil cu dizabilităţi? Cât durează o şedinţă cu delfinii?

În Turcia, este extrem de scumpă, din punctul meu de vedere, ajunge la 500 de euro pe şedinţă, iar un set de zece şedinţe ajunge la 3.500 de euro. În Ucraina este un pic mai ieftină, dar delfinii nu au aceeaşi calitate, fiind mult mai puţin dresaţi. În România, eu îmi doresc să o desfăşor la un cost pe care să şi-l poată permite absolut oricine. Durata unei şedinţe de delfinoterapie este teoretic de 30 de minute, dar depinde foarte mult de starea copilului, de adaptabilitatea sa la program, deoarece intră într-un costum de neopren, iar temperatura apei este undeva la 18 grade.

În altă ordine de idei, în ultimul timp s-a conturat o polemică pe marginea exploatării delfinilor de către om. Ce părere aveţi?

Ştiu şi eu discuţiile, am citit foarte mult despre acest aspect. Există două tabere clar delimitate în acest sens. Personal, mă situez în tabăra celor care consideră că fiinţa umană aflată în dificultate trebuie ajutată prin orice mod. Din experienţa personală, am simţit că delfinul caută mereu prezenţa umană şi se manifestă cu bucurie atunci când se află în zona noastră. Există numeroase exemple când delfinii au asigurat salvarea de persoane naufragiate sau chiar protejarea oamenilor de atacul rechinilor, punându-se ei înşişi în pericol. Principalul element ar fi acela că trebuie să le asigurăm condiţii care să le permită şi în captivitate să beneficieze de un confort corect.

De asemenea, faceţi terapie canină. În ce fel ajută aceasta în recuperarea copiilor care suferă de tulburări comportamentale generate de autism şi de sindromul Down?

Terapia cu animale e o terapie dragă sufletului meu. Am desfăşurat un stagiu de pregătire în Ungaria, de unde am şi adus un câine de terapie golden retriever, care a lucrat în alte patru centre destinate copiilor cu dizabilităţi. Sunny, câinele nostru de terapie, este extrem de ataşat de copii şi de multe ori preferă mângâierile copiilor în locul recompensei alimentare.
Terapia canină reduce stările de agitaţie şi de anxietate ale copiilor, care învaţă mult mai uşor să lucreze în echipă şi, înainte de toate, reprezintă o recompensă pentru copil. Sunny nu este asemenea unui câine de pe stradă, iar modalitatea de abordare a lui diferă total de cea a altor câini. Ea nu se supără niciodată. A obţinut unul dintre cele mai mari punctaje din lume, în calitate de câine terapeut.

Aţi fost nominalizat recent la World Autism Festival, pentru o terapie revoluţionară al cărei obiectiv constă în vindecarea persoanelor cu dizabilităţi. Concret, ce presupune această terapie?

Ideea proiectului a pornit de la o remarcă a părinţilor cu privire la faptul că aceşti copii merg pe vârfuri, şi atunci a trebuit să studiez acest aspect: cum i-aş putea determina să folosească talpa piciorului pentru a elimina sau măcar pentru a reduce acest tip de mers?! Am avut în lucru mai multe ipoteze şi am încercat mai multe variante, dar soluţia finală a fost cea a covorului senzorial. Acesta se compune, în momentul de faţă, din opt secţiuni grupate pe cinci nivele de dificultate. Primul nivel este din gazon, fiind plăcut la atingere, iar ultimul este reprezentat de piatra de râu, unde este necesar un echilibru crescut din partea copilului. Această terapie nu vindecă autismul, doar îmbunătăţeşte anumite elemente din comportamentul acestor copii. Să nu uit să amintesc: înainte de a intra pe covorul senzorial, copilul primeşte un masaj specific şi în funcţie de covorul pe care va călca.

Participaţi, alături de mai mulţi părinţi, la diverse maratonuri. De ce aţi ales acest gen de acţiune şi ce anume vă propuneţi cu el?

Am ales mottoul „Alerg pentru Autism Marea Neagră“. Alergăm cu el inscripţionat pe tricouri şi lumea ne recunoaşte, ne salută şi doreşte să facă parte din echipa noastră. Ne puteţi găsi în fiecare sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 9.00, pe faleza staţiunii Mamaia, iar plecarea o avem din faţa sediului Radio Constanţa. Suntem începători, fiecare aleargă 3, 5 sau 10 km. Ne propunem să promovăm ideea de integrare a persoanelor cu autism în comunitate, să putem integra aceşti copii în şcoli şi grădiniţe.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, punctele slabe ale sistemului de sănătate mentală din România?

Nu există puncte slabe în ceea ce priveşte sistemul de sănătate mentală, deoarece acesta lipseşte cu desăvârşire. În condiţiile în care depresia este tulburarea cea mai prezentă în societatea actuală, sistemul de sănătate românesc nu face absolut nimic. Aşa cum avem nevoie de o igienă fizică, tot aşa avem nevoie şi de o igienă mentală. România este printre puţinele ţări din lumea civilizată în care serviciile psihologice nu sunt decontate şi nu sunt oferite ca mijloc de sprijin celor ce au nevoie. Suntem în aceeaşi situaţie ca în urmă cu 25 de ani.

Cum se implică autorităţile locale şi cele centrale în susţinerea cauzei persoanelor care suferă de tulburări comportamentale?

Singura autoritate locală ce sprijină activitatea noastră este Primăria Constanţa, în baza unui act normativ, anume Legea 34, celelalte autorităţi stau în expectativă şi amintesc mereu resursele limitate de care dispun. Poziţia autorităţilor locale este aceea că, în momentul de faţă, prioritatea reprezentată de persoanele cu dizabilităţi nu este un lucru care arde. Totuşi, există un studiu conform căruia cheltuielile realizate de statul român pentru o persoană cu dizabilitate nerecuperată pot ajunge până la 90.000 de euro pentru un om cu o speranţă de viaţă de 65 de ani, în condiţiile în care terapia de recuperare a unui copil poate ajunge la 2.500 de euro pe an.
 
Mulţumesc pentru interesul pe care îl manifestaţi faţă de cauza noastră şi mă bucură să văd că există oameni de presă care înţeleg să sprijine şi cauza persoanelor aflate în dificultate. Felicitări!!!
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii