Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:33 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul European cere UKIP să ramburseze fonduri cheltuite pentru Brexit

ro

22 Nov, 2016 07:37 1620 Marime text
Un partid european dominat de formațiunea eurosceptică britanică UKIP va trebui să renunțe la fonduri europene în valoare de 421.000 de euro, pentru că a utilizat această sumă înaintea referendumului pentru Brexit, a informat aseară Biroul Parlamentului European, potrivit AFP.
 

Reuniți la Strasbourg, președintele și cei 14 vicepreședinți ai PE au decis să urmeze recomandările unui audit extern și unui raport intern al instituției, a anunțat Parlamentul într-un comunicat de presă.
 
Potrivit auditului, Alianța pentru Democrație Directă în Europa (ADDE), partid european dominat de UKIP, a solicitat fonduri europene pentru a finanța "cheltuieli neeligibile", legate mai ales de activitățile politice ale formațiunii lui Nigel Farage în Marea Britanie.
 
"ADDE va trebui să ramburseze 172.655 de euro și nu va mai primi cele 20% restante din subvenție (248.345 de euro) care i-au fost alocate pentru anul 2015", a precizat Biroul.
 
Aceste cheltuieli ale ADDE au fost făcute mai ales pentru nouă sondaje înaintea alegerilor legislative din Marea Britanie din mai 2015 și a referendumului din 23 iunie, în care s-a decis ieșirea țării din UE.
 
"Majoritatea întrebărilor din sondaje erau legate de campania pentru 'Leave' dusă de UKIP", a menționat raportul de audit în legătură cu unele sondaje finanțate de ADDE.
 
Or, aceste activități aceste activități "nu au fost în interesul partidului european", din care fac parte eurodeputații UKIP alături de politicieni din alte state membre, potrivit auditului.
 
Regulile reglementând subvențiile europene pe care le pot pretinde partidele și fundațiile europene "interzic printre altele finanțarea partidelor politice naționale, campaniilor electorale naționale sau a campaniilor pentru referendumuri", a explicat Parlamentul.
 
Săptămâna trecută, ADDE a contestat vehement acuzațiile raportului, apreciind într-un comunicat că este o "hărțuire deliberată".
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii