Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
02:27 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cel puțin 4 morți într-un incendiu la un mall din Lima, înaintea summitului Cooperării Economice Asia-Pacific

ro

16 Nov, 2016 22:21 286 Marime text
Cel puțin patru persoane au murit, astăzi, într-un incendiu la un cinematograf dintr-un mall, în Lima, înaintea unui summit mondial care va reuni în această săptămână, în capitala peruană, conducători ai Statelor Unite, Rusiei, Chinei, Japoniei și ai altor state, transmite Reuters.
 
Victimele sunt aparent doi bărbați și două femei, dar corpurile acestora sunt atât de carbonizate încât este dificil de determinat cu certitudine sexul sau identitatea, a precizat generalul de poliție Hugo Begazo, la televiziunea locală RPP. El a adăugat că alte 13 persoane sunt dispărute în centrul comercial Larcomar.
 
Larcomar, administrat de compania Parque Arauco din Chile, a emis o declarație potrivit căreia cauzele incendiului din sala de cinematograf sunt investigate.
 
Președintele peruan, Pedro Pablo Kuczynski, și-a exprimat, pe Twitter, regretul pentru tragedie și a precizat că aceasta necesită o investigație amănunțită.
 
Cel puțin un pompier a fost transportat pe targă în timp ce fumul negru continua să se ridice din mall-ul în aer liber cu vedere la Oceanul Pacific, a spus un martor pentru Reuters.
 
Președintele SUA, Barack Obama, ar urma să fie găzduit la un hotel situat în fața mall-ului unde a izbucnit incendiul, pe timpul summitului anual de Cooperare Economică Asia-Pacific, pe care Peru îl găzduiește în această săptămână, a relatat media locală. Casa Albă a refuzat să comenteze.
 
Ambasada britanică din Lima, situată la mai puțin de un bloc de mall, a fost închisă din cauza focului din vecinătatea sa, a precizat guvernul britanic într-o declarație.
 
Obama și alți lideri din întreaga lume au prevăzută sosirea în Peru între joi și vineri.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii