Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
03:10 10 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 6 - Alegeri în Republica Moldova Primele rezultate ale votului. Igor Dodon conduce la procentaj

ro

13 Nov, 2016 21:14 313 Marime text
Toate secțiile de votare din Republica Moldova au fost închise. Până la ora 21:00 au votat 1.601.422 de cetățeni ai Republicii Moldova, aproximativ 53,3 % din alegători. Cei mai mulți dintre alegători au fost persoanele cu vârsta între 25 - 40 de ani, 27,7%, și 57-70 de ani, 27,5%, conform statisticilor date publicității de Comisia Electorală Centrală.

UPDATE 6
Au fost procesate 96,01% dintre procesele verbale:
Maia Sandu - 44,53%                  Igor Dodon - 55,47%

UPDATE 5
Rezultate preliminare 89,24% procese verbale prelucrate:
Maia Sandu - 44,04%                 Igor Dodon - 55,96%

UPDATE 4
După centralizarea a 74,1% dintre procesele verbale rezultatele preliminare arată astfel:
Maia Sandu - 42,58%                 Igor Dodon - 57,42%

UPDATE 3
Primele rezultatele neoficiale din diaspora:
  • Ambasada de la București – 2907 voturi pentru Maia Sandu, iar 83 de voturi pentru Igor Dodon
  • La secţia de votare din Istanbul – 870 de voturi pentru Igor Dodon, iar 245 de voturi pentru Maia Sandu
  • La secţia de votare din Constanţa - 565 de voturi pentru Maia Sandu, iar 27 de voturi pentru Igor Dodon. La secţia din Constanţa, 4 buletine de vot au fost anulate.

UPDATE 2
Candidatul socialist prorus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Igor Dodon, a făcut astăzi apel la calm în așteptarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin.
 
"Alegerile s-au finalizat. Oamenii au votat, haideți să nu tulburăm spiritele în societate. Scopul nostru, al celor doi candidați, este să asigurăm un echilibru în societate", a declarat el, la sediul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), după închiderea urnelor.
 
"Indiferent care va fi rezultatul, haideți să chemăm oamenii la calm. Nu avem nevoie de tulburări. Nu avem nevoie de provocări, de destabilizarea situației în societate", a mai afirmat Dodon, într-un apel adresat contracandidatei sale proeuropene, Maia Sandu.
 
El a mai spus că mii sau "poate chiar zeci de mii" de cetățeni nu au reușit să voteze, "cei mai în vârstă din cauza timpului, diaspora din cauză că nu au ajuns buletinele" de vot.
 
Dodon a declarat că a cerut autorităților să fie deschise mai multe secții de votare în străinătate, dar că solicitarea sa a rămas fără răspuns.
 
"Cineva de la CEC (Comisia Electorală Centrală — n.r.), de la Guvern va trebui să răspundă pentru asta", a adăugat candidatul socialist.


UPDATE 1
În urmă cu puţin timp, Maia Sandu, candidata proeuropeană a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a făcut primele declaraţii la sediul său de campanie. Aceasta a acuzat slaba organizare a acestui tur doi de scrutin, în care mai multe secţii de votare din afara Republicii Moldova au rămas fără buletine de vot şi s-au închis mai devreme, nepermiţând astfel tuturor alegătorilor să-şi exprime opţiunea electorală.

Maia Sandu le-a mulţumit celor care astăzi au ieşit la vot, în special alegătorilor din diaspora, care au parcurs distanţe de sute de kilometri în unele cazuri pentru a ajunge la secţiile de votare.

„Înainte de această campanie am ştiut că acest regim nu vrea să plece. Am asistat la o campanie murdară. Le mulţumesc cetăţenilor care şi-au făcut datoria civică. Aţi demonstrat o mobilitate exemplară“, a afirmat Maia Sandu.

Maia Sandu a denunţat şi modul deficitar în care s-a desfăşurat monitorizarea votului şi a spus că va cere rapoarte în privinţa incidentelor întregistrate la unele secţii de vot şi în care au fost implicaţi agenţi de monitorizare cărora nu li s-ar fi permis să-şi facă treabă.

„Vom rămâne vigilenţi. Nu le vom permite să fure aceste alegeri“, a fost declaraţia candidatei prooccidentale de la Chişinău.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii