De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:41 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trei persoane reţinute Poliţiştii au descins la domiciliile unor traficanţi de droguri din Constanţa şi Năvodari

ro

17 Oct, 2015 00:00 418 Marime text
În urma a 18 percheziţii desfăşurate, joi, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, au fost ridicate substanţe vegetale şi pulverulente din categoria drogurilor de risc şi dispozitive pentru prepararea şi porţionarea drogurilor. Au fost reţinute trei persoane, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de droguri de risc.
 
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa, au efectuat 18 percheziţii domiciliare în Constanţa şi Năvodari.
 
Acţiunea a vizat mai multe persoane din Constanţa, care, în perioada iulie - octombrie, s-ar fi implicat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive (etnobotanice).
 
În urma percheziţiilor domiciliare, au fost găsite şi ridicate 12 grame de substanţă vegetală, 40 de grame de substanţă pulverulentă, trei grindere, un cântar electronic, precum şi alte dispozitive pentru prepararea, porţionarea şi consumul drogurilor.
 
Pe baza analizelor de laborator a substanţelor vegetale şi pulverulente ridicate, s-a constatat că acestea fac parte din categoria drogurilor de risc, respectiv canabis şi alpha pvp, fiind identificate şi alte substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
 
15 persoane au fost conduse la audieri, la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Constanţa. Pe baza probatoriului administrat în cauză, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a cinci persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive. Trei dintre acestea au fost reţinute pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore, urmând a fi prezentate instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
 
Acţiunea a fost sprijinită de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime Constanţa, IPJ Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Acţiuni Speciale, precum şi IJJ Constanţa.
 
Sursa foto: satmareanul.net
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii