Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
04:04 08 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Surse Daniel Linteş, fostul şef al SOCEP, trimis în judecată pentru şantaj. Detalii

ro

28 Nov, 2016 11:19 968 Marime text
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Linteş. Potrivit unor surse, acesta ar fi fostul director al SOCEP şi este acuzat de şantaj.
 
Conform aceloraşi surse, Linteş este acuzat că prin ameninţarea cu concedierea dacă nu renunţă la drepturile salariale câştigate definitiv în instanţă. Mai mult decât atât, potrivit magistraţilor, cei care nu s-au conformat ar fi fost concediaţi.
 
Menţionăm că am încercat să luăm legătura telefonică cu Daniel Linteş. În acest sens, ne-am folosit de un număr de telefon pe care îl utiliza pe când era şef la SOCEP, însă nu am putut da de el. În cazul în care vom primi un răspuns, îl vom publica în cel mai scurt timp.

În cele ce urmează vă prezentăm părţile civile şi vătămate implicate:
  • DĂNILĂ ION Parte civilă
  • MANOLESCU IONUŢ CĂTĂLIN Parte civilă
  • GROSU MIRCEA Parte civilă
  • MIRCICĂ COSMA Parte civilă
  • DUMA GHEORGHE Parte civilă
  • CADÂR METIN Parte civilă
  • ŢURCANU MIHAI Parte civilă
  • BOTEZATU NICU Parte civilă
  • ANDREI ŞTEFAN Parte civilă
  • MARINA MIHAI Parte civilă
  • DUMA PETRE Parte vătămată
  • MARINCIU GHEORGHE Parte vătămată
  • POPA CLAUDIA MIRELA Parte vătămată
  • MOISĂ GABY VIOREL Parte vătămată
  • LAZĂR FLOREA Parte vătămată
  • NEACŞU ELISABETA Parte vătămată
  • MĂRTINAŞ ELENA SIMONA Parte vătămată
  • ANDREI MARIAN Parte vătămată
  • GHICA IOAN Parte vătămată
  • IRIMIA CĂTĂLIN Parte vătămată
  • RĂDULESCU ADRIAN Parte vătămată
  • ANGHELESCU DANIEL Parte vătămată
  • HOLTEA GHEORGHE Parte vătămată
  • SEICADIL OZGUN Parte vătămată
  • PÎNZARU ION Parte vătămată
  • MARCU CONSTANTIN Parte vătămată
  • HAMPU VASILE Parte vătămată
  • HISOM PARASCHIVA Parte vătămată
  • PANAIT ADRIAN GIGEL Parte vătămată
  • DOICESCU GEORGE Parte vătămată
  • ROTARU GEORGE Parte vătămată
  • BORMAMBET ŞENOL Parte vătămată
  • HOLTEA CONSTANTIN Parte vătămată
  • NEGOESCU ION Parte vătămată
  • DUMITRESCU CRISTACHE Parte vătămată
  • CAIALI GELIL Parte vătămată
  • CIOBANU CORNEL VASILE Parte vătămată
  • NEACŞU VASILE Parte vătămată
  • ILAMA NICOLAE Parte vătămată
  • AIOANEI PETRICĂ Parte vătămată
  • FÎNARIU MIHAI Parte vătămată
  • CAZACU GHEORGHE Parte vătămată
  • BOROŞ NICOLAE Parte vătămată
  • COJOCARU IONEL Parte vătămată
  • MENAGI ILHAN Parte vătămată
  • MOLAOMER TIMUR Parte vătămată
  • RUŞIT BIROL Parte vătămată
  • VRABIE VASILE Parte vătămată
  • HÎRŞEU DANIELA Parte vătămată
  • PETRICĂ VASILE Parte vătămată
  • FRĂŢILOIU IONEL Parte vătămată
  • STOIAN MARIUS Parte vătămată
  • MUŞAT DIMCIU Parte vătămată
  • SĂBOUANU VASILICA CAMELIA Parte vătămată
  • DĂNILĂ CONSTANTIN Parte vătămată
  • PUŞCAŞU FLOREA Parte vătămată
  • HALICI MIHAI Parte vătămată
  • ABABI GHIŢĂ Parte vătămată
  • HAMPU FLORIN Parte vătămată
  • FOGOROŞ COSMIN ADRIAN Parte vătămată
  • EMIN GEMALEDIN Parte vătămată
  • IBRAIM HUSMEN Parte vătămată
  • MORARU GABRIELA Parte vătămată
  • STANCU VASILE Parte vătămată
  • ŢUŢUIANU RADU Parte vătămată
  • CLINCIU LUCIAN Parte vătămată
  • MATEI GABRIEL Parte vătămată
  • BADEA COSTEL Parte vătămată
  • PREDA NICULINA Parte vătămată
  • PĂTRĂSCUŢĂ GHEORGHE Parte vătămată
  • MOŞNEAGU CONSTANTIN Parte vătămată
  • PAVEL MARIOARA Parte vătămată
  • MARCU CONSTANTIN Parte vătămată
  • HOSMACHI IOAN Parte vătămată
  • MENACAI NEAZI Parte vătămată
  • GHIŞOIU IONEL Parte vătămată
  • STOICHIŢĂ GHEORGHE Parte vătămată
  • BUZGARU GHEORGHE Parte vătămată
  • BUTURUGĂ DUMITRU Parte vătămată
  • NICIULESCU CORNEL Parte vătămată
  • NEAGU ALEXANDRU Parte vătămată
  • TUDOR STANCU Parte vătămată
  • ZAMFIRIU LAVINIA Parte vătămată
  • ŢIVICHI NICOLAE Parte vătămată
  • PĂSĂRICĂ COSTICĂ Parte vătămată
  • CRÎNGANU ION Parte vătămată
  • LACHE EUGEN Parte vătămată
  • SIMIONESCU EMILIAN Parte vătămată
  • OPREA GHEORGHE Parte vătămată
  • BANU PETRE Parte vătămată
  • PANAIT MARIAN Parte vătămată
  • CUCULICI ION Parte vătămată
  • MAZILU NICOLETA Parte vătămată
  • MĂNUC CAMELIA Parte vătămată
  • HABĂ IOAN Parte vătămată
  • HALICI CONSTANTIN Parte vătămată
  • ALBINĂ GEORGE Parte vătămată
  • TISIANU NICOLAE Parte vătămată
  • BĂLAN CRISTIAN Parte vătămată
  • PRALEA IULIAN Parte vătămată
  • ANDREI CONSTANTIN Parte vătămată
  • OASENEGRE MIHAI Parte vătămată
  • PINTILEI BOGDAN Parte vătămată
  • STAMAT NICOLAE Parte vătămată
  • ANDREI AUREL Parte vătămată
  • LUNGU MARIOARA Parte vătămată
  • CORCEANU PAUL Parte vătămată
  • DOBRONOIU MARIAN Parte vătămată
  • VLĂDEAN CORIN ADRIAN Parte vătămată
  • OSTASE SANDU Parte vătămată
  • TĂRĂBOANŢĂ DORIN Parte vătămată
  • MUNTEANU GHEORGHE Parte vătămată
  • NICOLAE RADU Parte vătămată
  • DOBRIN STELICĂ Parte vătămată
  • SUSANU ADRIAN Parte vătămată
  • BARACTARU CRISTIAN Parte vătămată
  • ŢURLOI CONSTANTIN Parte vătămată
  • MANOLACHE CĂTĂLIN MIHAI Parte vătămată
  • MANEA MANOLACHE Parte vătămată
  • OSTAHIE MARIA Parte vătămată
  • SANDU FLORIN Parte vătămată
  • GHEORGHE FLORIN Parte vătămată
  • BLEOJU MITRIŢĂ Parte vătămată
  • PREDOIU NICOLAE Parte vătămată
  • BĂLAN DUMITRU Parte vătămată
  • MIHAI GABRIELA Parte vătămată
  • GHEORGHE DUMITRU Parte vătămată
  • STRÂMBEANU ŞTEFAN Parte vătămată
  • MARCU VALENTIN Parte vătămată
  • GERU AURICA Parte vătămată
  • ISĂCHIOAIA FLORIN Parte vătămată
  • MITRIC CONSTANTIN Parte vătămată
  • FOGOROŞ GHEORGHE Parte vătămată
  • CALFA DRAGOŞ Parte vătămată
  • BULIGA IONEL Parte vătămată
  • MUSA SELCIUC Parte vătămată
  • OLTEI NICOLAE Parte vătămată
  • STAMATE RĂDUCU Parte vătămată
  • HÎRNEA MARIAN Parte vătămată
  • CHELARU VASILE Parte vătămată
  • DOCHIŢEANU GHEORGHE Parte vătămată
  • CHELARU IOAN Parte vătămată
  • ANISIA MIHAI Parte vătămată
  • PASCAL VASILE Parte vătămată
  • LUTIC CONSTANTIN Parte vătămată
  • MARCU EDUARD Parte vătămată
  • DINU VASILE Parte vătămată
  • DINU VIOREL Parte vătămată
  • ICHIM PĂUNEL Parte vătămată
  • SERGHIUŢĂ VALERIAN Parte vătămată
  • VIERIU MARCEL Parte vătămată
  • TISIANU AUREL Parte vătămată
  • TITIRICĂ MARIUS Parte vătămată
  • COMAN CONSTANTIN Parte vătămată
  • MAROCICO PETRU Parte vătămată
  • POPA GHEORGHE Parte vătămată
  • BOCAI DUMITRU Parte vătămată
  • SAVATIN IOAN Parte vătămată
  • LUPAŞCU CRISTINEL Parte vătămată
  • ION PETRE ŞTEFAN Parte vătămată
  • TESLARU VASILE Parte vătămată
  • VIŞINOSCHI VICTOR Parte vătămată
  • CRUCE NICOLAE Parte vătămată
  • ŞONEA ŞTEFAN Parte vătămată
  • STAMATE COSTICĂ Parte vătămată
  • PÎNZARU ADRIANA Parte vătămată
  • SUSANU EMIL Parte vătămată
  • URSACHE CONSTANTIN Parte vătămată
  • VÎRLAN ILIE Parte vătămată
  • PRĂJESCU CONSTANTIN Parte vătămată
  • PRĂJESCU ANGELICA FLOAREA Parte vătămată
  • RAGEA VALENTIN Parte vătămată
  • COJOCARU NICU Parte vătămată
  • MOŞOI MIHAI Parte vătămată
  • VLĂDUCEANU IONEL Parte vătămată
  • GHEORGHIU DUMITRU Parte vătămată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii