Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
18:06 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Nicuşor Constantinescu şi directorii din CJC, în aşteptare. Judecătoarea Trancă a amânat pronunţarea (rechizitorii)

ro

15 Jul, 2016 00:00 1695 Marime text


Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a amânat, pentru data de 29 iulie, pronunţarea în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al CJC, este judecat alături de mai mulţi şefi din Consiliul Judeţean Constanţa.
 
Printre inculpaţii acestui dosar se află Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Generale Economico-financiare din CJC, Titi Cenuşă, fost arhitect-şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean, Adrian George Gâmbuţeanu, fost director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Lucian Simion, fost şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Ionuţ Ţiţimeaua, fost director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În cauză mai sunt judecate şi alte persoane, printre ele aflându-se Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, şi omul de afaceri Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL.
 
Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, ea va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
Recent, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul CMZ. Într-o altă cauză, Constantinescu a primit şase ani, în primă instanţă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii