Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minorii judecaţi pentru omor calificat prin cruzimi şi agresiune sexuală vor să fie puşi în libertate

ro

30 Aug, 2016 00:00 1663 Marime text
 

Trei minori trimişi în judecată pentru omor calificat cer să fie puşi în libertate. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa după ce aceştia au depus contestaţie împotriva deciziei Tribunalului Tulcea de a-i menţine în arest preventiv. Magistraţii vor lua o decizie definitivă astăzi.
 
Amintim că cei trei au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat prin cruzimi şi agresiune sexuală.
 
În data de 8 mai, „cei trei inculpaţi, împreună cu un alt minor, în vârstă de 13 ani, au ucis victima Puşcuţă Fănel, de 48 de ani, în zona unor construcţii abandonate din spatele unei societăţi comerciale de pe strada Barajului din municipiul Tulcea, prin lovirea acesteia cu intensitate şi în mod repetat, folosind pietre, bâte, curele, cabluri şi o ţeavă din material plastic şi prin exercitarea unor acte de agresiune sexuală. Întreruperea agresiunilor a fost determinată de observarea în depărtare a unor persoane, ceea ce i-a făcut pe autori să părăsească locul faptei, lăsându-şi victima în agonie, ulterior producându-se decesul acesteia“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii