Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:11 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trimisă după gratii pentru că se dădea „curier al poliţiei“ Marilena Labă, arestată preventiv

ro

10 Mar, 2015 00:00 477 Marime text
Marilena Labă este acuzată de procurori că se dădea drept „curier al poliţiei“ în cazurile acţiunilor puse la cale de reţeaua care înşela bătrâni din Constanţa prin metoda „accidentul“.
 
Sâmbătă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Marilena  Labă. Aceasta este cercetată în stare de reţinere pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
 
Anchetatorii arată că, „din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reţinut că, la data de 21.02.2015, în intervalul orar 15.00-17.00, persoane necunoscute, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase de fiu al persoanei vătămate şi de avocat al acestuia, au indus-o în eroare pe persoana vătămată C.I. cu privire la implicarea fiului său într-un accident rutier cu victime, cu scopul de a obţine în mod injust suma de 30.000 de lei care ar fi fost necesară pentru despăgubirea persoanelor accidentate şi evitarea unui eventual proces penal, sumă ce a fost remisă de către persoanele vătămate inculpatei Marilena Labă“, care s-a prezentat în mod mincinos ca fiind un «curier al poliţiei»“.
 
Judecătorul a admis cererea procurorilor, dar femeia a contestat decizia magistraţilor.
 
Citeşte şi
 
„Afacere“ coordonată din Penitenciarul Galaţi, cu încrengături la Brăila şi Constanţa: Metoda „Accidentul“ a intrat la „răcoare“:

În aceeaşi cauză au fost arestaţi preventiv mai mulţi membrii ai reţelei: Robert Constantin Avram, Valentin Ungureanu, Laurenţiu Păun, Maria Dumitru. Tot în această cauză, Elena-Cătălina Ştefan este cercetată în arest la domiciliu pentru o perioadă de 60 de zile, fiind însărcinată, declarativ, în luna a şaptea de sarcină.
 
Citeşte şi
Metoda „accidentul“: Prinşi în flagrant, la Constanţa, cu peste un miliard de lei vechi asupra lor. Capii reţelei, închişi la Galaţi

Ti-a placut articolul?

Comentarii