Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
14:28 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Jandarmii își sărbătoresc patronii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil

ro

08 Nov, 2016 08:14 334 Marime text
Astăzi, 8 noiembrie, Jandarmeria Română își sărbătorește ocrotitorii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, prilej cu care la nivelul tuturor unităților militare ale instituției vor avea loc slujbe religioase dedicate acestui important moment din viața Armei, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.
 
Sărbătoarea va fi marcată și la sediul IJJ Constanţa, unde astăzi, începând cu ora 10.00 va fi oficiată Sfânta Liturghie în capela militară a unității, aceasta purtând chiar Hramul Sfinților Arhangheli.
 
Încă din vechime, cei doi Sfinți Arhangheli au fost aleși drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oști sau ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.
 
Jandarmeria Română are deviza Lex et ordo (Lege și ordine), acesta fiind motivul principal care a stat la baza alegerii Sfinților, după anul 1940, drept ocrotitorii spirtuali ai instituției, Arhanghelul Mihail fiind considerat de Biserica Ortodoxă drept apărătorul legii, iar Arhanghelul Gavriil, apărătorul dreptății și al ordinii.
 
„Cu acest prilej, transmitem sincere felicitări și urări de sănătate jandarmilor români care își desfășoară activitatea în țară și în cadrul misiunilor internaționale, precum și tuturor românilor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil! La mulţi ani,“ mai trasmit jandarmii constănţeni.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii