Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:17 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu inedit, pe trotuarul din faţa inspectoratului Totul despre comisarul-şef Bogdan Despescu, noul comandant al Poliţiei Constanţa

ro

10 Apr, 2014 00:00 3084 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa a realizat primul interviu cu Bogdan Dumitru Despescu în calitatea de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa. Comisarul-şef Despescu a fost împuternicit la comanda inspectoratului prin dispoziţia şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române din data de 7 aprilie. Mandatul lui Despescu este valabil pentru şase luni şi a început cu data de ieri. Pe comisarul-şef Bogdan Dumitru Despescu l-am întâlnit, ieri, pe trotuarul din faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pe picior de plecare către o întrevedere. Deşi întâlnirea nu a fost programată, noul inspector-şef a dat dovadă de bunăvoinţă şi a acceptat să ne răspundă la câteva întrebări.
 
Cine este Bogdan Despescu?
„Sunt absolvent al Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza», promoţia 1995. Lucrez în Poliţie de la absolvire. Am lucrat atât la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău, cât şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova, unde am fost inspector-şef. Am plecat de jos. Prima mea funcţie de conducere a fost cea de şef de birou. Ulterior, am fost şef de serviciu în domeniul investigării fraudelor. Am fost adjunct al şefului Poliţiei municipiului Buzău pentru o perioadă de patru ani, dar şi adjunct al şefului Poliţiei judeţului Buzău. Am ocupat şi funcţia de şef Serviciu Cabinet”.
 
Cum aţi fost împuternicit la comanda IPJ Constanţa?
„La momentul solicitării Inspectoratului General al Poliţiei Române am dat curs acestei provocări, acestei încercări”.
 
Ce ştiţi despre IPJ Constanţa?
„La acest moment, sunt într-o documentare generală, într-o activitate de evaluare, de cunoaştere a personalului. Vreau să precizez încă de la început că în acest judeţ sunt poliţişti bine pregătiţi, cu o vastă experienţă. Împreună cu aceştia îmi doresc să facem o echipă. Mă bazez pe dumnealor. Cred că împreună vom gestiona situaţia într-un mod corespunzător”.
 
Aveţi prieteni în IPJ Constanţa ?
„Nu am relaţii de prietenie cu poliţişti din judeţul Constanţa”.
 
„Am venit cu gânduri bune! Am venit pentru a creşte serviciul poliţienesc. Nu spun că nu era la un nivel ridicat, dat întotdeauna ne dorim să fie performant”, a conchis noul inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii