Viceprimarul comunei Tuzla, propus pentru demitere după conflicte cu cetățenii și colegii consilieri
Viceprimarul comunei Tuzla, propus pentru demitere după conflicte cu cetățenii și colegii consilieri

Consilierul local Bogdan Cristian Dicu a inițiat un proiect de hotărâre privind eliberarea din funcție a viceprimarului comunei Tuzla, Sârbu Adrian, propunere care va fi discutată în proxima ședință a Consiliului Local.
Motivarea proiectului vizează mai multe aspecte considerate incompatibile cu funcția publică:
-
Atitudine inadecvată față de cetățeni – Viceprimarul a fost implicat recent într-un conflict public cu un cetățean care semnalase probleme de salubrizare și lipsa personalului primăriei la locul de muncă. Conflictul, viralizat pe Facebook, a fost tratat de Sârbu Adrian cu superficialitate și dispreț.
-
Pasivitate în fața posibilelor fapte penale – Viceprimarul a fost informat despre construcții ilegale pe malul lacului Techirghiol, într-o zonă protejată Natura 2000, însă nu a luat nicio măsură administrativă sau instituțională. Situația s-a transformat ulterior într-un dosar penal împotriva persoanei responsabile.
-
Ruptură politică față de partidul care l-a susținut – Sârbu Adrian a fost revocat din PNL Tuzla, iar continuarea mandatului său nu mai este considerată legitimă de organizația locală.
Expunerea de motive, semnată de consilierul Dicu, arată că atitudinea viceprimarului a afectat colaborarea cu colegii consilieri și buna funcționare a deliberativului local, iar propunerea de demitere urmează să fie supusă votului consilierilor în ședința următoare.
Citește și:
Cumpărări directe ConstanțaCN APM SA a achiziționat servicii de legătorie a documentelor. Contract cu o firmă controlată de un consilier local la Tuzla (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp