Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Independenţa şi integritatea procurorilor Anticorupţie, afectate de Radu Mazăre și de CJC

ro

05 Jul, 2014 00:00 1296 Marime text


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat, în cadrul ultimei ședințe, rezultatele verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară privind cererea de apărare a independenţei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prestigiului justiţiei, în raport cu afirmaţiile din perioada 9 - 10 aprilie ale lui Radu Ştefan Mazăre, edilul-şef al municipiului Constanța.

Conform DNA, declaraţiile lui Mazăre au caracterul unor afirmaţii denigratoare, care încalcă dreptul procurorilor la imagine, consecinţa fiind afectarea independenţei întregului sistem judiciar. Inspecția Judiciară a declanșat ancheta după ce primarul municipiului Constanța a făcut o serie de declarații la puțin timp după ieșirea din arest. Raportat la declaraţiile lui Mazăre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin acestea, dar şi prin modul în care au fost preluate şi comentate de jurnalişti, a fost afectată independenţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prestigiul justiţiei. Astfel, Plenul Consiliului a hotărât, cu majoritate de voturi, că cererea de apărare a independenţei procurorilor Anticorupţie şi prestigiului justiţiei este întemeiată şi a procedat la admiterea acesteia. Nu doar afirmațiile lui Radu Mazăre au dus la sesizarea Inspecției Judiciare. La începutul lunii ianuarie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că demersul făcut de Consiliul Județean Constanța, la scurt timp după punerea în executare a unui mandat de aducere emis pe numele lui Nicușor Constantinescu, președintele CJC, precum şi prin afirmaţiile din cuprinsul unui comunciat de presă, au fost de natură să afecteze independenţa şi integritatea procurorilor Anticorupţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii