Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Edilul nu s-a prezentat ieri la Poliţie Radu Mazăre şi declaraţiile politice din faţa Curţii de Apel Bucureşti

ro

28 May, 2014 00:00 2166 Marime text
Radu Ştefan Mazăre, edilul municipiului Constanţa, cercetat sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a mers, ieri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde este judecat în celebrul dosar al retrocedărilor. În acest context, Mazăre nu s-a mai prezentat la sediul Poliţiei Constanţa, pentru întâlnirea săptămânală, conform programului de supraveghere, edilul precizând că va face acest lucru în cursul zilei de azi.

Ieri, Corina Cornelia Dăescu, magistratul investit cu soluţionarea cauzei denumită generic „Retrocedările din Constanţa”, a acordat un nou termen de judecată, pentru data de 1 iulie. Asta, nu înainte de a analiza cererea formulată de reprezentanţii SC Fin.Co.Ge.Ro. Imobiliare SRL pentru ridicarea unui sechestru existent asupra unui bun din prezenta cauză. Potrivit mediafax.ro, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Radu Mazăre a făcut declaraţii referitoare la actuala situaţie politică din România: „Sincer vorbind, eu am discutat cu Crin Antonescu acum vreo doi ani şi jumătate, când părea un om cu scaun la cap. În ultima perioadă, recunosc că nu-l mai recunosc. Are un discurs exact ca al lui Băsescu. Are un discurs foarte încrâncenat şi foarte rău. Se simte o răutate interioară. Nu-l înţeleg. Probabil este disperat să ajungă în acel scaun şi este în stare să facă orice, cum a făcut şi Băsescu. (...) Este un om care îmi plăcea, însă care de vreun an, un an şi jumătate are un comportament total nefiresc şi anormal pentru ce ne trebuie nouă ca să ne dezvoltăm. Eu nu mai vreau un «Băsescu doi». (...) O să i se strâmbe şi ochii până la sfârşit”, a mai spus Radu Mazăre.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii