Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:05 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantin Balaban ar fi primit mită un viţel Un procuror-şef din Parchetul Curţii de Apel Constanţa, menţinut în arest (rechizitoriu)

ro

20 Jul, 2015 00:00 3231 Marime text
Constantin Balaban, fost prim-procuror în circumscripţia Parchetului Curţii de Apel Constanța, rămâne în spatele gratiilor. Şi asta pentru că judecătorii Curţii de Apel Constanţa au menţinut măsura arestării preventive luată faţă de magistrat pe o perioadă de până la 30 de zile, începând cu data de 19 iulie.
 
Mai mult decât atât, instanţa i-a respins prim-procurorului cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu una mai uşoară, ca nefondate. Deciziile Curţii de Apel Constanţa nu sunt definitive, ele putând fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. La jumătatea lunii trecute, Constantin Balaban, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii, în formă continuată (7 acte materiale) şi luare de mită, (3 infracţiuni).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA susţin, printre altele, că, „în cursul lunii februarie 2015, inculpatul Balaban Constantin, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, a pretins și primit de la inculpații Amet Viorel și Aslan Regep-Uţă, prin intermediul inculpatului Jugănaru Valentin, cu titlu de mită, un vițel care avea o greutate de 70 kg după sacrificare, în valoare de 900 de lei, în schimbul soluționării favorabile a unui dosar penal în care primii doi erau cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală“.

Rechizitoriu
DNA acuză - prim-procurorul Balaban folosea logistica şi personalul Parchetului în administrarea Trans Mondana SRL (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii