Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Anunţ la mica publicitate - Caut primar de bună-credinţă!

ro

25 Feb, 2016 00:00 2975 Marime text


Buna-credinţă este cea mai importantă caracteristică a oamenilor politici sau din administraţie, chiar mai importantă decât competenţa, fiindcă degeaba eşti competent dacă faptele îşi reclamă reaua-voinţă. Unui primar, de pildă, de bună-credinţă îi pasă de oameni, de interesul general al contribuabililor, de bunăstarea lor. Tot administratorul de bună-credinţă defineşte şi urmăreşte permanent costul administraţiei publice, acţionează cu fermitate, nu cu stângăcie sau cu teamă că va fi tras de mânecă, în situaţiile în care cetăţenii sunt afectaţi de o „afacere“ păguboasă, în orice caz, merge până la capăt!
 
Am trăit în Constanţa o perioadă destul de lungă în care am fost conduşi de foarte mulţi politicieni cu tupeu nesimţit, aroganţi, hoţi, corupţi, egoişti. Am stat şi m-am gândit care dintre candidaţii fluturaţi oficial sau neoficial deţin acest atribut important şi, mai cu seamă, cum definim buna-credinţă în raport cu aceştia. Evident, criteriile care definesc această calitate trebuie trecute prin filtrul fiecăruia dintre dumneavoastră, ca într-o ordine firească a priorităţilor pe care le aveţi.
 
Pentru mine, buna-credinţă înseamnă, înainte de orice, dialog constructiv. Un primar nu trebuie să fie o ţăţică de cartier. Disponibilitatea la dialog îi conferă din start un atu. Urmează, apoi, relaţia cu cetăţenii şi o legătură permanentă măcar cu reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, dacă nu, prin intermediul consilierilor, cu locuitorii cartierelor.
 
Respectarea legii şi a spiritului ei. O relaţie bună cu opoziţia, dar şi cu cei care au poziţii contrare. „Eliminarea“ sau „izolarea“ nemulţumiţilor nu este o soluţie. Mandatele lui Radu Mazăre au demonstrat acest lucru. Ulterior, instanţele au făcut dreptate în cele mai multe dintre situaţii! Nici în relaţia cu presa nu se justifică atitudinea superioară sau tensionată. Până la urmă, jurnalistul consemnează ceea ce tu, primarul, vrei să transmiţi cetăţenilor. Ideal ar fi să existe şi o presă asumată. Ar ajuta foarte mult la crearea acestui echilibru.
 
Disponibilitatea de justificare. Mai întâi, a averii personale, a familiei, a partenerilor de afaceri, dacă este cazul - este esenţial, apoi a acţiunilor. Şi, nu în ultimul rând, recunoaşterea greşelilor, mai cu seamă asumarea celor grave. Şi primarii sunt oameni, până la urmă, nu?
Consecvenţa ideilor susţinute fără excepţie şi lipsa influenţelor venite din partea apropiaţilor, a cercurilor de interese, pentru că ele există întotdeauna, să nu fim naivi!
 
Traseismul politic nu ar trebui acceptat, şi nici cantitatea şi gravitatea neadevărurilor, minciunilor spuse.
 
Respectarea atribuţiilor de serviciu, acea fişă a postului pe care fiecare o avem la locul de muncă şi în baza căreia suntem evaluaţi.
 
Consultarea specialiştilor, profesionişti, neangrenaţi politic şi neinteresaţi financiar în chestiunile pe care nu le înţeleg sau care sunt complicate sau grave. Aici putem adăuga şi consultarea populaţiei prin intermediul chestionarelor, dacă un referendum este prea costisitor, sau a reprezentanţilor tuturor categoriilor profesionale în chestiuni legate de alocări bugetare, de investiţii importante.
 
Profesionalizarea dezbaterilor publice prin implicarea directă a funcţionarilor publici pregătiţi să le susţină. Nu orice adunare la care participă trei „rătăciţi“ poate fi considerată dezbatere publică. Astfel de întâlniri ar trebui validate pe bază de cvorum, nu trecute în derizoriu.
 
Transparenţa în cheltuirea banului pe care îl gestionează este tot o caracteristică a bunei-credinţe. Raportul de activitate anual nu trebuie să fie o simplă dare de seamă, ca la şedinţele de partid, ci un dialog constructiv cu aleşii locali, cu consiliile profesionale, cu reprezentanţii breslelor. Vrei să ne conduci, adică să gestionezi banii noştri şi vieţile noastre dintr-o funcţie publică? Atunci aşteaptă-te la cele mai incomode şi mai detaliate întrebări legate de activitatea pe care o vei desfăşura în numele nostru! Dacă consideri că este prea mult pentru tine, că eşti prea arogant, că eşti incapabil să stai printre oameni mai mult decât îţi ia să le arunci un „Bună ziua!“ şi să te faci nevăzut, mai bine stai acasă, la biroul firmei tale, la partid, unde timpul se scurge cu o altă intensitate.
 
Anul acesta nu vor mai merge nici manipularea, nici forma superioară a manipulării - sondajele otrăvite, nici greaua moştenire. Constanţa are nevoie de soluţii, proiecte au fost şi vor mai fi… de soluţii de redresare şi de oameni care să le pună în practică ducem lipsă!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii