De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:44 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial La mulţi ani, America!

ro

04 Jul, 2015 00:00 853 Marime text


Am acceptat provocarea de a scrie un articol despre plusurile americanilor, în percepţia mea, pentru că este Ziua Independenţei şi pentru că am considerat mereu că noi, românii, am preluat fără motive întemeiate Valentine's Day şi Halloween, însă am omis să aruncăm o privire asupra a ceea ce ar merita cu adevărat împrumutat de la o naţiune care se distinge prin câteva calităţi deosebite. 
 
În 2010, când m-am îmbarcat spre Colorado, am pornit la drum extrem de încântată, deşi nu mai păşisem până atunci pe tărâm american şi nu ştiam ce mă aşteaptă la destinaţie. Am observat de la început atitudinea zâmbitoare şi foarte amabilă din jurul meu, ospitalitatea sinceră, dorinţa oamenilor de a mă cunoaşte şi de a mă ajuta.

Dar cu o încăpăţânare greu de explicat, am ţinut strâns de moştenirea mea românească şi cu mare uşurinţă am criticat în loc să apreciez ceea ce ei vizibil aveau, iar mie îmi lipsea. Mi-a trebuit cel puţin un an să înţeleg că nu este o slăbiciune să adopţi caracteristici de valoare de la cei din jur.

Zâmbetul este gratuit, dar cu siguranţă nu este un lucru ieftin

Noi, latinii, spunem apăsat că o floare, fie ea cât de frumoasă, colorată, parfumată sau plăcută privirii, nu va aduce primăvara cu ea. Însă aceeaşi floare probabil va aduce un zâmbet, lumină pe un chip posomorât, o licărire de speranţă. Cam aşa văd eu zâmbetul, despre care aş îndrăzni să spun că îl caracterizează pe americanul de rând. Cel puţin pe americanii în preajma cărora am locuit aproape cinci ani. Un zâmbet nu rezolvă problemele financiare, nu vindecă de boli, nu aduce jobul ideal, însă denotă mulţumire, pace şi speranţă. 
 
M-am întrebat, în ultima vreme, ce calitate a cetăţeanului american aş prelua şi mi-aş dori să transmit mai departe. Ultima vizită în România, cu aproape două luni în urmă, mi-a adus răspunsul la întrebare: mina zâmbitoare şi amabilă, care este însoţită întotdeauna de respectul faţă de seamăn. Aud acum comentariile care se desfăşoară în mintea cititorului şi care îmi reamintesc faptul că nivelul de trai, oportunităţile şi societatea diferă atât de mult, încât până şi geografia pare să ne sugereze că nu degeaba suntem despărţiţi de un ocean, iar zâmbetul, chiar şi însoţit de respect, nu ar transforma prea mult societatea românească în care oricum majoritatea ne-am îngropat speranţa. Eu cred însă că atitudinea pozitivă, amabilă este precursoarea unor servicii de foarte bună calitate, în care clientul este ascultat, pacientului îi este acordată atenţie, angajatului îi este auzită vocea, elevului îi este apreciat efortul. 
 
Cea mai recentă vizită a mea în România a avut loc în luna aprilie a acestui an, când am fost foarte surprinsă de faptul că românul de rând este îngrijorat şi încruntat peste măsură. Am continuat să privesc cu atenţie mina oamenilor de pe stradă şi am realizat că, în cea mai mare parte, românul de rând trăieşte nemulţumit. Cunosc motivele nemulţumirii românilor, păstrez legătura cu familia şi prietenii foarte strâns, urmăresc mass-media românească. Deşi oful românului este justificat, cred că amărăciunea manifestată în comportament nu îmbunătăţeşte, nu salvează deloc situaţia, ba chiar este un factor descurajant în societate. 
Cred cu certitudine că generaţia tânără care călătoreşte destul de mult, semnificativ mai mult comparativ cu perioada copilăriei şi a adolescenţei mele, poate contribui realmente la o schimbare. 

Clientul nostru, stăpânul nostru

Amabilitatea şi naturaleţea cu care americanul de rând are răbdare să te asculte şi să te ajute să soluţionezi o problemă se oglindeşte în multe domenii, dar primul care îmi vine în minte este departamentul de relaţii cu clienţii. Am apreciat nespus politica de rambursare faţă de client, pe care nu am mai întâlnit-o în niciun alt sistem străin, deşi am mai locuit în alte două ţări pentru perioade scurte de timp. Am lăudat mereu sistemul american pentru faptul că îşi răsfaţă clienţii. Am lucrat o perioadă pe postul de assistant manager la o firmă de retail şi mi-a fost confirmat atunci faptul că oricărui client cererile îi sunt satisfăcute cu generozitate.   
 
Prima mare surpriză pe tărâm american a fost să merg la o consultaţie de rutină, în timpul căreia medicul a dat dovadă de o amabilitate şi o răbdare cum eu nu mai întâlnisem până atunci. Obişnuită cu sistemul în care trebuie să-ţi netezeşti cărarea pentru a ajunge la locul potrivit şi la persoana potrivită în maniera potrivită, am simţit la sfârşitul consultaţiei cum conştiinţa îmi chestiona îndrăzneala de a merge la doctor „nepregătită“. Mai apoi am înţeles că nu există aşteptări monetare de niciun fel, iar zâmbetul şi amabilitatea erau oferite necondiţionat tuturor pacienţilor, de către întreaga echipă medicală. 

Și politicienii pot fi amabili câteodată... 

O altă experienţă din care am învăţat cât de mult înseamnă respectul şi amabilitatea faţă de cetăţean a fost atunci când un membru al staff-ului din Congres, dând dovadă de o bunăvoinţă la cote înalte, mi-a oferit asistenţă în două situaţii majore în procesul de cetăţenie americană. Atunci am înţeles că, deşi politica este o treabă foarte încurcată, deseori murdărită de tot felul de interese, există lideri cu responsabilităţi mari pe umeri, însă care îşi pleacă urechea la cetăţeanul de rând. Iar o frază care mi-a rămas în minte din cărticica pe care a trebuit să o studiez pentru examenul de cetăţenie este „În Statele Unite, avem un guvern al oamenilor, prin oameni şi pentru oameni.“

Nu te cunosc, nu mă cunoşti...

Una dintre calităţile mele preferate ale americanilor este respectul faţă de viaţa privată a semenilor. Influenţată de filmele hollywoodiene, am crezut că orice persoană îi urează bun venit în cartier vecinului cu o tavă de prăjiturele şi un zâmbet larg. Însă, cu o singură excepţie, nu am observat această practică în zona în care am locuit. Apreciez faptul că viaţa ta nu devine un domeniu de interes şi un subiect de discuţie pentru cei care locuiesc în apropiere.
 
Încurajarea, cea mai frecventă lecţie 

În anii copilăriei mele, un părinte se cunoştea după atitudinea autoritară. Copiii nu îndrăzneau să dezaprobe, să folosească plânsul că pe o armă manipulativă sau să ridice vocea la un părinte. 
Părintele american se cunoaşte în special după atitudinea încurajatoare faţă de copil.

Mândria - erou naţional 

Când am luat hotărârea să aplic pentru cetăţenia americană, am realizat că, în calitate de american, voi arăta mai mult respect faţă de Statele Unite decât arăt ca cetăţean român faţă de România. Și nu pentru că mândria de a fi cetăţean american ar cântări mai mult, ci pentru că, în general, românii nu arată prea multă consideraţie faţă de apartenenţa românească, mândria fiind deja un termen care ar putea fi considerat inadecvat.

Mi-aş dori foarte mult ca mentalitatea românului care consideră că a fi român nu e lucru mare să se transforme într-o mentalitate sănătoasă, prin care să aprecieze că patria în care ne-am născut reprezintă o parte din viaţa şi identitatea noastră. Iar dincolo de amărăciunea zilnică pe care o aduc politicienii, românul obişnuit are motive să fie mulţumit că s-a născut şi trăieşte în România. Mentalitatea de victimă, de cetăţean care nu şi-a ales patria în care s-a născut nu trebuie să fie un mod de a justifica dispreţul faţă de ţară.
 
Am observat şi am apreciat sincer atmosfera solemnă în care, la intonarea imnului naţional, americanii îşi duc mâna la inimă, îşi dau jos şapca şi intonează cu mândrie cântecul-simbol al unităţii naţionale. Fie că te găseşti la un rodeo într-un sat micuţ, fie pe stadion, într-o mare de oameni, respectul şi mândria cetăţeanului american faţă de ţara sa sunt impresionante.

Ti-a placut articolul?

Comentarii