Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:36 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce a decis Ion Barbu Fanii se organizează cu echipa lor, iar Giani Nedelcu spune că FC Farul continuă în Liga a 3-a! (galerie foto)

ro

03 Aug, 2016 00:00 6721 Marime text


Suporterii FC Farul au avut o nouă întâlnire, în care au discutat despre echipa pe care o pun pe roate, Suporter Spirit Club Farul Constanţa, prin intermediul căreia vor să ducă mai departe spiritul farist. S-au stabilit elemente legate de susţinerea financiară, dar şi datele primului antrenament şi ale acţiunii de selecţie.
 
După cum au informat fanii FC Farul, toţi cei care doresc să susţină financiar noua echipă şi să participe efectiv la luarea deciziilor au de ales între variantele: card Junior - cotizaţie de 100 de lei / an (valabilă doar pentru persoanele cu vârsta sub 21 de ani), card Azzurro - cotizaţie de 300 de lei / an, card Gold - cotizaţie de 500 de lei / an şi card Diamond - cotizaţie de 1.000 de lei / an. Cotizaţiile pot fi achitate într-o singură tranşă sau în două (înainte de tur şi retur).

Unde se pot depune banii

Pe pagina de Facebook „FC Farul Constanţa 1920“ a fost publicat contul unde se pot depune banii pentru unul dintre cardurile oferite de noul club. Datele sunt următoarele: Cont Iban - RO28 RZBR 0000 0600 1879 6161 Raiffeisen Bank; titular cont - Anghel D. Alexandru. Primii doi suporteri care au achitat cotizaţie, ambii pentru Card Diamond, sunt Ionuţ Eugen Ioniţă şi Andrei Bulamaci.
 
„Miercuri (n.r. astăzi) va avea loc şi prima acţiune de strângere de fonduri (Cutia Suporterilor). În scurt timp vom face publice şi avantajele pe care le punem la dispoziţia posesorilor de carduri“, au anunţat fanii, pe reţeaua de socializare.

Vor fi din nou alegeri

 

„În acest moment, actele de înregistrare a clubului susţinut de întreaga suflare faristă sunt în curs de derulare şi, până la înregistrarea echipei, titularul contului este preşedintele interimar al clubului. După înregistrare şi înscrierea a minimum 100 de membri, vor fi din nou alegeri. În perioada următoare, vor fi contactate cât mai multe firme din oraş, pentru a putea oferi reduceri în diferite magazine, malluri, restaurante, locuri de agrement, săli de forţă etc. Dacă aveţi o firmă care vrea să beneficieze de un parteneriat în acest sens, vă puteţi adresa directorului de marketing. La sfârşitul fiecărei săptămâni, se va posta pe pagină un extras de cont, în care vor apărea toţi banii depuşi, dar şi cheltuielile făcute. Totul va fi la vedere, transparent. Totul pentru un fotbal curat! Împreună ducem mai departe spiritul Farului!“, au mai postat fanii pe Facebook.


Sigla mai veche

Suporterii au precizat că scopul noului club, Suporter Spirit Club Farul Constanţa, este să recupereze sigla, culorile şi palmaresul FC Farul, iar până atunci se va folosi altă siglă. „Este o siglă mai veche a Farului, numai că modelul original avea CS Farul Constanţa. Elementele din interiorul siglei sunt cele originale de acum 40 de ani“, se specifică pe reţeaua de socializare.

Doar opt jucători la antrenamentul FC Farul

Ieri, antrenorul Ion Barbu a condus o mişcare la stadionul „Farul“, cu jucătorii de la FC Farul, puţini la număr (opt), care au mai venit: Băjan, Bumbac, Dani Popa, Claudiu Popa, Mazilu, Bolojan, Mândră şi Perşinaru. Suporterii au anunţat că în această seară, de la ora 19.00, pe stadionul „Farul“, va avea loc prima acţiune de pregătire a noii echipe. Sunt anunţaţi alături de Suporter Spirit Club Farul Constanţa şi foşti jucători ai „marinarilor“, precum Florin Pătraşcu, Vlad Neagu, Dan Ochia şi Alexandru Grigoraş, dar şi tineri care să facă obiectul unei acţiuni de selecţie. „Suporter Spirit Club Farul Constanţa organizează miercuri, 3 august, la ora 19.00, trial pentru descoperirea de noi talente care să ajute echipa sezonul viitor. Veniţi să facem spectacol la primul antrenament al clubului suporterilor farişti!“, au lansat fanii o invitaţie.

„Important e să continue clubul“

Însă, în plină acţiune de organizare a proiectului suporterilor cu noua echipă, Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, a venit, ieri, cu anunţul că FC Farul nu va muri şi că în perioada următoare se va alcătui echipa care va evolua în Liga a 3-a, unde a fost înscrisă!
 

„A căzut colaborarea cu ACS Berceni, din cauză că n-am mai vrut noi, nu că nu s-a mai putut. Nu a fost neapărat o problemă cu actele a Berceniului, nu am mai vrut noi, Farul. Dacă suporterii n-au mai vrut, nu s-a mai făcut. La FC Farul nu s-a închis nimic, e la Liga a 3-a, facem echipă pentru acest eşalon. Nu mă interesează neapărat în ce ligă jucăm, important e să continue Farul. Dacă vrea să vină cineva să ia echipa, i-o dau ieri. Dacă nu va veni nimeni, tot eu voi fi, cât se poate. În ce priveşte datoriile clubului, încercăm să renegociem. Dacă cei care au cerut falimentul vor să se închidă clubul şi să nu mai ia nimic, OK. Aici se va vedea exact ce se doreşte: să continue clubul şi să-şi ia banii, în timp, sau să se închidă şi să nu mai ia nimic. Dacă vor să se închidă clubul, înseamnă că nu-i interesează neapărat banii“, a punctat Giani Nedelcu.

 

„La Liga a 3-a sunt alte cerinţe“

Oficialul farist a dat detalii şi despre ce ar urma să se întâmple în continuare la Farul, club care nu mai are însă conducere executivă, jucătorii sunt cât să-i numeri pe degete, iar condiţiile de pregătire de la stadion lasă de dorit. În plus, arena are probleme din punctul de vedere al omologării.
 

„La Liga a 3-a sunt alte cerinţe, iar bugetul mult mai mic. Pe partea de organizare îl avem pe Costel Uda, iar de preşedinte - vorbim. Toţi jucătorii vor fi locali, nu va mai veni nimeni din ţară. Voi vorbi şi cu antrenorii. Dacă va mai dori Ion Barbu, bine, dacă nu, punem un antrenor tot din Constanţa. În fotbalul actual, la ce probleme sunt, e uşor să găseşti oameni. Jucători avem voie să legitimăm acum, ca amatori, de aceea ne-am şi dus la Liga a 3-a. Avem timp să ne pregătim, campionatul începe peste o lună. Vrem să jucăm pe stadionul actual. La Liga a 3-a sunt alte condiţii la omologare. Sper să nu fie probleme din acest punct de vedere. Vedem ce cerinţe sunt“, a spus Giani Nedelcu.

 
Dintre două variante, era să o aleagă pe a treia

Pe reţelele de socializare însă, fanii FC Farul nu cred în ultimele declaraţii ale lui Nedelcu, pe care le privesc ca pe o încercare a sa de a destabiliza situaţia la echipa suporterilor şi de a-i dezbina pe aceştia! Giani Nedelcu a vorbit ieri şi cu Ion Barbu, spunându-i că îl vrea în continuare antrenor la FC Farul şi cerându-i un răspuns. După mai multe ore de gândire, tehnicianul s-a hotărât.

„Am decis să mă alătur echipei suporterilor. Mă doare sufletul şi am fost la un pas de a renunţa de tot la fotbal. Dintre două variante, era să o aleg pe a treia. I-am comunicat şi lui Giani Nedelcu hotărârea mea. Asta e viaţa. Timp de peste o lună, neplătit şi nebăgat în seamă, am încercat să strâng jucători din toate colţurile ţării şi să fac o echipă de Liga a 2-a. În toată această perioadă, nu am primit un singur telefon şi îl primesc tocmai acum, când se creează această echipă a suporterilor? Nu învinovăţesc însă pe nimeni. Asta a fost decizia mea. Am văzut că toate lumea susţine acest proiect şi merg şi eu cu el. O luăm de la zero, cu un club fără datorii, şi încercăm de la an la an să promovăm. Mâine seară (n.r. diseară), la ora 19.00, demarăm pregătirea”, a declarat Ion Barbu.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii