Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:43 23 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

După „urecheala“ primită săptămâna trecută Primăria Constanţa face primii paşi pentru realizarea pistelor de biciclete?

ro

04 Aug, 2015 00:00 2924 Marime text
Pentru iubitorii de mişcare, dar şi pentru cei care preferă mersul pe bicicletă transportului cu autoturismul, Constanţa nu este tocmai oraşul care să le ofere împlinirea acestor dorinţe. Pistele pentru biciclete sunt un soi de Fata Morgana a peisajului urban, putând fi „uneori“ văzute pe recent reabilitata faleză a staţiunii Mamaia sau pe o porţiune a parcului Tăbăcărie. Pentru Constanţa, există de mult un proiect pentru înfiinţarea unei astfel de piste, lansat încă din 2013 de Primăria Constanţa, în parteneriat cu oraşul Balcic din Bulgaria, care însă a mers pe modul „ruginit“, cel puţin până acum. Şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, era un adept al mersului pe bicicletă, însă pasiunea sa pentru pedalat nu s-a concretizat în realizarea pistelor speciale. Arhitectul Andrei Chivu, un alt promotor al mersului pe bicicletă, a ţinut să îi tragă de mânecă pe aleşii locali în cadrul şedinţei de Consiliu Local de vineri, având în vedere că aceştia pesemne că au uitat de proiectul „Velo“. Cu doar o zi înainte de reuniunea aleşilor locali, Andrei Chivu i-a reamintit viceprimarului cu atribuţii de primar al Constanţei, Decebal Făgădău, despre proiectul său, intitulat „Velo“, scriindu-i cu creta pe asfalt, chiar sub geamul Primăriei.

Promisiunile lui Mazăre - „Voi construi între 50 şi 80 km de piste pentru biciclete“


Se prea poate ca încercările lui Andrei Chivu de a „resuscita“ proiectele privind pistele pentru biciclete, după ce a fost lovit de o maşină în Constanţa chiar în timp ce pedala, să fi înregistrat un mic succes. Ieri, Municipiul Constanţa a obţinut Certificatul de Urbanism nr. 2483 pentru actualizarea proiectului aprobat conform Autorizaţiei de Construire nr. 1760/09.10.2013 - „Construire 24 de platforme pentru biciclete“. Modificarea proiectului este valabilă pentru strada Remus Opreanu, din zona peninsulară a oraşului. Potrivit proiectului, care avea termen de finalizare 36 de luni, pista de biciclete trebuia să cuprindă platforme în mai multe zone ale oraşului: strada Remus Opreanu, zona strada Cişmelei, intersecţie cu strada Dispensarului, zonă acces Campus, în spatele restaurantului Portofino, şi zona Parc, vizavi de hotelul Oxford.

În anul 2011, Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, promitea constănţenilor şi turiştilor că va face din Constanţa un rai al mersului pe două roţi: „Voi construi între 50 şi 80 km de piste de bicicletă în doi. Începem anul acesta şi terminăm în 2012.“ „Acum, mă gândeam că, dacă tot se face benzina 7 lei, să merg ziua la birou cu bicicleta şi numai seara, când merg la club, la gagici, să merg cu Jaguarul sau cu celelalte maşini“, spunea, în aprilie 2011, fostul primar al Constanţei. În afara celor câţiva kilometri de pistă din Mamaia şi din parcul Tăbăcărie, diferenţa până la zecile de kilometri promişi este încă un ideal.

O actualizare a proiectului „Black Sea Bike“


Potrivit Georgianei Bratu, şeful Serviciului Proiecte cu finanţare internaţională din cadrul Primăriei Constanţa, este vorba despre o modificare adusă unui proiect transfrontalier. „Este vorba de o actualizare a proiectului «Black Sea Bike - diversification of the tourism services in Constanta Balchik cross border region by bike - BSB», care face parte din Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013. Mai exact, este vorba despre modificarea zonelor unde trebuie amplasate platformele pentru biciclete. Se aduc mici ajustări proiectului, în vederea autorizărilor. Proiectul acesta transfrontalier cuprinde mai multe etape, iar unele aspecte necesită adaptări“, a explicat aceasta, pentru ZIUA de Constanţa. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, iar beneficiarul finanţării nerambursabile este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa, în parteneriat cu oraşul Balcic, Bulgaria. Acesta are o valoare totală de 1.498.533,24 de euro, iar cofinanţarea din partea Municipiului Constanţa este de 32.668,03 euro. 

Pe unde trebuia să treacă proiectul Velo?


Pentru implementarea reţelei de biciclete, vor fi amplasate rastele automatizate de biciclete în punctele de interes turistic din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia. Fiecare rastel va avea un centru de comandă de la care se vor efectua autentificarea automată a utilizatorilor şi alocarea unei biciclete (pe bază de cartelă de acces la sistem). Au fost stabilite următoarele locuri de instalare a staţiilor: promenadă lângă Biserica Greacă; zona străzii Remus Opreanu, vizavi de Comandamentul Marinei; zona Poarta 1 - Scări Termele Romane; intersecţia străzilor Mircea cel Bătrân cu strada Ştefan cel Mare; bulevardul Ferdinand - în faţa Mozaicului, lângă Parcul Arheologic; Sala Sportului - intrare parc; bulevardul Mamaia - intrare restaurant Capitol; zona parcului Tomis II - Victoria; bulevardul Tomis - bulevardul Lăpuşneanu, zona ceas; City Parc Mall - aleea Heracleea; Parc Tăbăcărie - intrare parc, zona CCINA; strada Cişmelei/strada Dispensarului; zona de acces Campus, în spatele restaurantului Portofino; în parc, vizavi de hotel Oxford; zona hotelului Perla; zona hotelului Meridian - hotel Doina; zona hotelului Ovidiu; zona Castel; zona hotelului laki; zona hotelului Central; zona restaurantului Dorna; bulevardul Mamaia - cap linie autobuz (zona Pescărie), pe trotuar; zona Delfinariu - complex comercial.

Iniţiatorul proiectului „Velo“, accidentat în timp ce pedala


Aşa cum menţionam şi mai sus, arhitectul Andrei Chivu este un susţinător fervent al amenajării pistelor pentru biciclete. Acesta a vorbit, vineri, în plenul şedinţei Consiliului Local. „Oraşul Constanţa se află într-un regres continuu, în ultimii 25 de ani, la aproape toate capitolele, fapt conştientizat de prea puţini cetăţeni, din păcate. Nivelul de poluare este extrem de ridicat, spaţiile verzi sunt un dezastru, monumentele reprezentative pentru cultură şi identitatea oraşului sunt în paragină. Într-o situaţie atât de gravă, deciziile cele mai importante pentru redresarea oraşului stau în primul rând în mâna administraţiei locale. După un an în care am depus tot efortul pentru a trezi conştiinţa cetăţenilor în legătură cu problemele grave care ne înconjoară, organizând acţiuni umanitare, ecologice şi proteste, am simţit nevoia să merg în forul suprem de reprezentare publică, adunarea de consiliu, pentru a le spune direct edililor că este foarte gravă situaţia în care ne aflăm. Nivelul de sănătate este extrem de scăzut, cel de poluare, foarte ridicat, trebuie să dezvoltăm urgent proiectul «Velo» şi vă rog să-l trataţi cu mare seriozitate. Este condiţia minimă pentru a avea pretenţia că păşim şi noi către o lume civilizată“, a explicat arhitectul Andrei Chivu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • chivu andrei 04 Aug, 2015 23:45 multumesc dna Nicoleta Nicolau pentru prezentarea interventiei mele, este aproape nul ce a facut primaria, proiectul de parcari de bicicleta mi se pare aberant in primul rand pentru ca nu avem macar un centimetru de pista in oras si in al doilea rand ca zonele cu asa zisele parcari (sunt defapt biciclete care pot fi inchiriate) nu sunt distribuite in tot orasul asa cum ar fi logic, ci sunt concentrate foarte multe in zona istorica si zona mamaia si alte cateva pe axa ce leaga zonele mai sus mentionate - proiect facut de straini, finantat de straini - asa merge treaba la noi, asteptam valul si noi (primari)purtam batiste de matase la piept intr-un oras plin de saormeri, saloane xxx, monumente prabusite, trotuare pline de masini si elevi de liceu cu notele apoape cele mai proate la bac din tara