Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul ÎPS Teodosie La Constanţa, crucile aruncate în mare de Bobotează au fost recuperate de trei scafandri

ro

06 Jan, 2015 10:10 3838 Marime text
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi, oficiază, la această oră, la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Sfânta Liturghie de Bobotează. Constănţenii au început să se adune deja în zonă, estimându-se că vor fi prezenţi în jur de 10.000 de credincioşi.

În faţa Arhiepiscopiei, aşteaptă un alai de 11 care trase de măgăruşi (şase), boi (trei) şi cai (doi), care vor transporta butoaiele cu agheasmă.

După ce se va încheia slujba, cei prezenţi vor merge în tradiționala procesiune până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca trei cruci în apele mării.

UPDATE 10.40: Comercianţii au profitat de faptul că s-a strâns lume multă la sărbătoare şi, pe tarabe amplasate în zona Arhiepiscopiei, vând busuioc, icoane sau cărţi religioase.

UPDATE 11.15: În faţa Cazinoului, acolo unde va fi oficiată slujba de Slujba de Sfinţire Mare a apei, a fost formată o cruce mare din sticlele cu agheasmă care vor fi luate de credincioşi. În centrul aranjamentului, se află o altă cruce, cioplită în gheaţă.

UPDATE 11.47: Sfânta Liturghie de Bobotează de la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța s-a încheiat. Alaiul, în frunte cu IPS Teodosie, s-a îndreptat spre locul unde va avea loc slujba de Slujba de Sfinţire Mare a apei.

UPDATE 11.48: IPS Teodosie a parcurs distanţa de la Arhiepiscopie la Cazino pe jos. Pe faleză sunt prezenţi în jur de 8.000 de credincioşi.

UPDATE 11.50: Aproximativ 30 de temerari se vor arunca în apele mării pentru a recupera crucile.

UPDATE 12.33: Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a sosit pe faleza Cazinoului din Constanţa, unde, în acest moment, este în desfăşurare Slujba de Sfinţire Mare a apei de Bobotează, oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoți și diaconi. Este pentru prima dată în ultimii ani când Radu Mazăre vine la slujba de Bobotează. Mazăre, care este însoţit de viceprimarul Gabriel Stan, a dat mâna cu mai multe persoane prezente la eveniment.

UPDATE 12.50: Slujba de Sfinţire Mare a apei s-a încheiat. Înaltpreasfinţitul Teodosie va urca într-o şalupă gonflabilă şi va arunca în mare trei cruci ce lemn. La aproximativ 30 de metri de ţărm, sunt trei şalupe militare, de pe care vor sări temerarii care vor recupera crucile. Şalupa care îl poartă pe ÎPS Teodosie este escortată de opt scafandri.

UPDATE 13.08: Crucile aruncate în mare de ÎPS Teodosie au fost recuperate de Cosmin Adrian Prisacariu (23 de ani, scafandru militar), Erdal Abaz (25 de ani) şi Alexandru Rusu (26 de ani), ultimii doi - scafandri salvatori de la Sea Protect Group.

UPDATE 13.15: Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat, la final: "Boboteaza anului 2015 este împodobită cu multe daruri, agheazmă şi soare. Să fim mai buni în acest an! Marea să-i ajute pe cei care călătoresc şi să ne sfinţească cu apa vie din izvoarele lui Dumnezeu".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii