Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
17:43 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, activat de RAJA SA Constanța

ro

26 Dec, 2014 12:11 779 Marime text
În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de ninsori și intensificări ale vântului, ce pot depăși 45 – 55 km/h, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea, la nivelul RAJA SA se activează Comandamentul pentru situaţii de urgenţă, începând de astăzi, 26 decembrie, ora 19.00 și până mâine, 27 decembrie 2014, ora 21.00.

Pentru intervenția rapidă în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul comandamentului vor fi constituite echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare, echipe ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.

"Asigurăm toţi abonaţii societăţii că RAJA Constanţa va depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA Constanţa va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei.

Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44", au transmis reprezentanţii RAJA.

Ti-a placut articolul?

Comentarii