Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:38 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Vasile Moldoveanu este un triumf al artei lirice româneşti“ (galerie foto)

ro

19 Oct, 2015 00:00 952 Marime text
Soprana Lucreţia  Covali trăieşte astăzi la Bucureşti. Un scurt telefon şi distanţele dispar. Vorbim despre fostul său coleg de scenă Vasile Moldoveanu, despre teatrul liric constănţean la începuturile lui, despre viaţa culturală a Constanţei de altădată. Îşi exprimă bucuria de a-l revedea pe tenorul care s-a desprins de lângă ei ca o cometă, direct pe marile scene ale lumii: „Era frumos, suplu, sobru, cânta excepţional. Rar găseşti un tenor de statura şi farmecul său! În plus, era serios, perfecţionist, ambiţios.“
 
Lucreţia Popescu, cu numele din perioada constănţeană, a venit de la Bucureşti pe scena liricului „pentru că am fost necesară“. Era soprană şi cum în perioada aceea se montau premierele una după alta, a început cu „Lysistrata“, apoi „Vânzătorul de păsări“, „Voievodul ţiganilor“, „Boema“, „Madama Butterfly“. Alături de Aida Abagief, Iacobina Vlad, Silvia Băzănoiu, Julieta Borcea, mai târziu, Gabriela Popescu.
 
A venit la Constanţa în 1963. Din monografia teatrului liric, semnată Adrian Doxan, aflăm că, în acel an, colectivul teatrului era alcătuit din 18 solişti, 17 balerini, 39 de instrumentişti, 40 de corişti, 30 în personalul tehnic-administrativ şi trei corepetitori. Se închega o echipă tânără, cu reale talente, care avea norocul de a lucra sub bagheta unui mare dirijor, Constantin Daminescu, alături de  maestrul de cor Boris  Cobasnian, şi a unor regizori ambiţioşi precum Ion Drugan şi Gheorghe Bărbulescu.
 
În primăvara anului următor - 1964 -, Lucreţia Popescu era distribuită în „Boema“, de Puccini, şi interpreta rolul Mimi, emoţionând publicul, cum scriu cronicarii. Următoarea stagiune, chiar din începutul anului 1966, joacă în opereta „Dragoste de ţigan“, de Franz Lehár, „artiştii obţinând printr-o prestaţie artistică de mare ţinută un succes răsunător, publicul fiind de-a dreptul impresionat.“
 
„Se juca pentru public, pentru efectele pe care le produceam asupra oamenilor, veniţi tot mai mulţi la teatru. Vara, la Mamaia şi Eforie Nord, turiştii germani veneau cu pleduri şi se aşezau pe jos, printre rânduri, dacă nu mai găseau locuri. Atunci am decis să le cântăm în germană. Aveam printre noi pe singurul tenor spinto al teatrului, Richart Deutsch, care era etnic german. Eu şi colega mea, Iacobina Vlad, am avut această iniţiativă. A fost o afluenţă extraordinară. Apoi, eu am plecat, pe durata a două stagiuni, să cânt în Germania, la Nuremberg.
 
Cu Vasile Moldoveanu am cântat în „Boema“, pe scena Operei din Bucureşti, înainte de a pleca din ţară. L-am întâlnit, prin anii '80, la Luben, în Germania. Eram cu soţul meu, era frig, noi aveam haine groase pe noi, Vasile, bronzat, într-o bluză subţire, cu ţinuta lui atletică, era foarte vesel. Îi păstrez amintirea aceasta, care îl caracteriza. 
 
Apoi am fost la Hamburg, să-l vedem pe scenă. Cânta în „Manon Lescaut“, de Puccini. Copleşitor. Publicul vibra. O atmosferă incendiară.
 
Anul trecut, din întâmplare, am găsit într-o librărie cartea despre el. „Vasile Moldoveanu, un tenor român pe patru continente. Pasiune şi credinţă.“ Autoare - Ioana Diaconescu. Am cumpărat-o imediat şi, citind, mi-am însoţit gândurile cu filele cărţii. El este un triumf al artei lirice româneşti. Mă bucur mult că va veni acasă. Sper să pot ajunge şi eu de la Bucureşti în seara concertului dedicat lui. Voi fi foarte onorată să-l revăd.“
 
Imaginile fac parte din colecţia personală de fotografii a Aidei Abagief, în exclusivitate pentru ZIUA de Constanţa, secvenţe din primele spectacole de operă la Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii