De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:09 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Festivalul a ajuns la cea de-a 16 ediţie Şase copii din Constanţa, în cursă pentru trofeul „Mamaia Copiilor“ (galerie foto+document)

ro

21 Jul, 2016 00:00 1552 Marime text


Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa găzduieşte şi în acest an Festivalul de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“, aflat la cea de-a 16 ediţie. Evenimentul se va desfăşura în perioada 21-24 iulie şi va reuni peste 500 de participanţi din toate colţurile ţării.
 
„Acordăm şi în acest an tot sprijinul nostru în organizarea acestui festival, e al şaselea an de când găzduim Mamaia Copiilor, suntem alături de acest festival încă de pe vremea când Adrian Păunescu era preşedinte. Ne străduim şi acum să fim la dispoziţia participanţilor şi să le oferim acestor copii minunaţi tot de ce au nevoie“, a declarat Gheorghe Ungureanu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Constanţa, în contextul unei conferinţe organizate, ieri, cu prilejul deschiderii noii ediţii a Festivalului de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor“.
 
În ceea ce priveşte juriul, Liviu Manolache, directorul festivalului, a precizat că acesta este format numai din profesionişti în domeniul muzicii, dezvăluind, în acelaşi timp, şi câteva nume: Horia Moculescu, Mircea Drăgan, George Natsis, Viorel Gavrilă.
„Festivalul «Mamaia Copiilor» nu este un moft, acest festival este un concurs prin care se promovează talente“, a declarat Liviu Manolache.
 
La rândul său, Iorgulescu Adrian, preşedintele UCMR-ADA, a afirmat că „este realmente un mare succes să reuşeşti să faci a 16-a ediţie a festivalului, în condiţiile în care foarte multe festivaluri se opresc doar la o ediţie inaugurală“.
 
Repetiţiile pentru Festivalul „Mamaia Copiilor“ au avut loc între 18-20 iulie. Startul Festivalului se va da astăzi, ora 18.30, cu secţiunile Interpretare şi Show, urmând ca vineri să evolueze copiii de la secţiunea Creaţie, Gala Laureaţilor fiind programată duminică, 24 iulie.
 
Amintim că prima etapă, cea de preselecţie pentru secţiunea Interpetare, s-a desfăşurat în perioada 15 martie-7 mai 2016, în 22 de centre: Ploieşti, Alba Iulia, Oradea, Arad, Râmnicu-Vâlcea, Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, Iaşi, Galaţi, Bucureşti, Constanţa.
Pentru secţiunea Show, concurenţii au trimis DVD-uri cu mini-spectacole realizate pe muzică uşoară românească sau pop, dintre ele fiind selectate un număr de 7 show-uri ce vor concura live în etapa finală.
 
Pentru secţiunea de Creaţie, au fost primite în finală un număr de 19 lucrări ce au fost jurizate de către compozitorii Horia Moculescu, Mircea Drăgan şi George Natsis, membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Şase copii din Constanţa vor străluci pe scena festivalului

Din cei peste 500 de copii înscrişi în concurs şase sunt din Constanţa. Este vorba despre Andreea Mara Berechet, care va concura cu piesa „Scrisoare către Dumnezeu“, compozitor Violeta Filip; Amelia Jurcă, cu piesa „Hora Mare“, muzică: Valentin Boghean, text: Ianoş Ţurcanu; Alexandra Mihaela Parasca, ce va interpreta cântecul „Te iubeam“, muzică şi text: Virgil Popescu; Ioana Lucia Berechet, cu piesa „Rug“, muzică şi text: Vasile Şirli; Mihaela Nicolae, ce va încerca să impresioneze juriul cu melodia „Despre îngeri“, muzică şi text: Walter Dionisie; Luana Florea, care va evolua cu piesa „Ciao amore“, muzică: Marcel Dragomir, text: Eugen Dumitru

„Copiii sprijină copii“

În ceea ce priveşte finanţarea festivalului, Liviu Manolache a menţionat că Festivalul „Mamaia Copiilor“ este un concurs organizat din banii copiilor. Defăşurarea acestuia se datorează taxelor pe care le plătesc participanţii la concurs. „Copiii sprijină copii“. Potrivit acestuia, organizatorii evenimentului - Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Primăria Municipiului Constanţa, Casa de Cultură a Sindicatelor - Constanţa, ANCCSR, Asociaţia Culturală „Mamaia Copiilor“ şi Euroconcert SRL- nu a făcut investiţii, rolul lor fiind doar de a asigura defăşurarea concursului. Printre altele, Liviu Manolache a menţionat că Primăria municipiului Constanţa a susţinut festivalul doar din punct de vedere logistic. Totodată, referindu-se la resursele financiare ale festivalului, acesta nu a ezitat să-şi exprime părerea de rău: „Din păcate, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nu sprijină sub nicio formă acest festival. Nu mai vrea să-l sprijine, cu toate că în spatele banilor pe care MENCŞ ar fi trebui să îi ofere sunt copiii de la Palatele Copiilor din Bucureşti şi Cluj. Pe acei copii trebuia să-i sprijine, să-i aducă la mare, să le asigure şederea din bani MENCŞ. Nu mai spun de Ministerul Culturii, care, de doi ani, nu mai găseşte bani pentru acest festival.“
 
Totodată, la conferinţa de presă de ieri, a fost lansat CD-ul „Cele mai cântate melodii la Festivalul «Mamaia Copiilor» (2001-2015)“ - manual ce are drept scop promovarea creaţiilor româneşti prin punerea gratuită la dispoziţia tinerilor interpreţi, Palatelor Copiilor şi şcolilor de canto din întreaga ţară a celor 26 de piese ale celor mai cunoscuţi compozitori de muzică uşoară românească. Materialul este însoţit de texte, negative şi pozitive, toate fiind necesare învăţării acestui repertoriu pus la dispoziţie de către UCMR-ADA, partener şi sponsor al festivalului. Organizatorii evenimentului au anunţat că biletele pot fi cumpărate de la casele de bilete din cadrul Casei de Cultură Constanţa, preţul unuia fiind de 10 lei.
 
Lista completă a participanţilor şi programul festivalului pot fi vizualizate în secţiunea „Documente“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii