Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
15:50 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cursul „Istoria şi civilizaţia tătarilor“, la final Preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep - „Vrem să ținem minte de unde venim“ (galerie foto)

ro

10 Jun, 2016 00:00 1535 Marime text


27 de constănțeni au primit, ieri, diplome de absolvire a cursului „Istoria şi civilizaţia tătarilor“, organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) şi Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”.
 
Derulat pentru al doilea an consecutiv, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii, cursul a fost susţinut de dr. Metin Omer, de la Universitatea Hacettepe din Ankara.
 

„Din toamnă, acest curs va fi facultativ, ceea ce este extraordinar. Am reușit acest lucru cu ajutorul decanului Facultății de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii «Ovidius», domnul Plopeanu, și, desigur, cu sprijinul rectorului Sorin Rugină. Intrăm într-o logică firească a lucrurilor.

 

Este normal ca Universitatea «Ovidius», care este a  constănțenilor, a Dobrogei, să aibă astfel de inițiative ce privesc minoritățile. Cursul este foarte important pentru noi, tătarii, care ne dorim să știm și istoria României, dar și istoria noastră. Cu bune și cu rele. Dacă ești bine intenționat, înveți de bine din istorie, dacă nu ai gânduri bune, extragi doar ceea ce este rău. Iar noi vrem să ținem minte de unde venim, cine sunt strămoșii noștri“, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

 
„Ceea ce mă bucură este că la acest curs au participat nu doar membrii comunității noastre, ci și români. Au fost persoane de toate vârstele: de la liceeni, la oameni în vârstă. De asemenea, am avut și studenți de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice. Cei care au venit la curs au învățat care sunt reperele minorității tătarilor, au trecut prin principalele etape istorice ale tătarilor, au cunoscut părți ale culturii tătarilor, dar și biografia unor personalități.
 
Am încercat să mă pliez și pe dorințele cursanților și să adaug de fiecare dată ceva nou. Anul acesta, noutatea a fost discuția despre anexarea Crimeii la Rusia. Am vorbit și despre ultimele descoperiri în ceea ce privește istoria tătarilor, în special unele documente din arhivele franceze“, a precizat dr. Metin Omer, de la Universitatea Hacettepe din Ankara, cel care a ținut cursul „Istoria şi civilizaţia tătarilor“.
 
Dintre cei care au urmat cursul „Istoria şi civilizaţia tătarilor“ a făcut parte şi subprefectul judeţului Constanţa Ersun Anefi, care a primit cu mândrie diploma înmânată de preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
 
De asemenea, printre cursanți s-a numărat și un cetățean american stabilit la Constanța.

Ti-a placut articolul?

Comentarii