Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:32 25 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

S-a „bătut“ cu cinci ofertanţi Pupa Fitness Pupa SRL, contract cu ABADL pentru închirierea unui sector de plajă (documente)

ro

06 Aug, 2016 00:00 2238 Marime text
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL) a atribuit pe data de 29 aprilie, contractul de închiriere a plajei din sectorul Mamaia VI, subsector 10, societăţii Pupa Fitness Pupa SRL.
 
Comisia de evaluare a ofertelor, prezidată de directorul ABADL, Adrian Chera, a fost alcătuită din: Gabriela Constantinescu, Rodica Vasile, Tănase Grasu, Valentin Radu - membri, Luminiţa Chiriţă şi Mihaela Marica - membri supleanţi şi Livia Nicolau - secretar.
 
Şedinţa de deschidere a ofertelor depuse s-a desfăşurat la sediul ABADL, fiind organizată în conformitate cu prevederile ordinului MMP nr. 453/21.03.2013 şi OUG 19/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Ca urmare a anunţului de participare, la procedura de atribuire a contractului de închiriere şi a achiziţionării caietului de sarcini au fost depuse două oferte pentru sectorul de plajă Mamaia VI, subsector 10. Pentru închirierea sectorului de plajă Mamaia VI, subsector 10, au fost depuse şase oferte: Pupa Fitness Pupa SRL, Complit Sas SRL, Medisafe Distribution SRL, Tereio SRL, Ivati Carusel SRL şi Miramar Playa SRL.
 
Cei şase agenţi economici au venit cu următoarele oferte: Pupa Fitness Pupa SRL - 15.107,60 de lei, Complet Sas SRL - 13.887,50 de lei, Medisafe Distribution SRL - 15.825 de lei, Tereio SRL - 13.556,75 de lei, Ivati Carusel SRL - 14.981 de lei şi Miramar Playa SRL - 12.660 de lei.
 
Preţul de pornire a licitaţiei propus de ABADL a fost de 12.586,15 lei. Criteriul aplicat pentru evaluarea ofertelor a fost „oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al punctajului total“.
 
În urma analizării documentelor de calificare, comisia de evaluare a constatat că ofertantul Medisafe Distribution SRL nu îndeplineşte condiţiile de calificare solicitate prin caietul de sarcini. Din certificatul constatator rezultă că acesta este autorizat să desfăşoare activitatea „comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice“. Ca urmare, ofertantul Medisafe Distribution SRL a fost descalificat.
 
În urma analizării documentelor de calificare, comisia de evaluare a constatat că ofertanţii Pupa Fitness Pupa SRL, Complit Sas SRL, Ivati Carusel SRL, Miramar Playa SRL şi Tereio SRL îndeplinesc condiţiile de calificare solicitate prin caietul de sarcini.
 
Ţinând cont de punctajul obţinut de ofertanţi şi de documentele prezentate, comisia de evaluare a atribuit contractul de închiriere a sectorului de plajă Mamaia VI, subsector 10, societăţii Pupa Fitness Pupa SRL, care a obţinut 20 de puncte.
 
Ceilalţi ofertanţi au obţinut următorul punctaj: Complit Sas SRL - 18,38 de puncte, Tereio SRL - 17,95 de puncte, Ivati Carusel SRL - 19,83 de puncte şi Miramar SRL - 16,76 de puncte.

Despre Pupa Fitness Pupa SRL

Pupa Fitness Pupa SRL a fost înmatriculată în anul 2014 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Ion Raţiu. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator al firmei este Voicu Alina-Ramona, născută pe 24.02.1987, în Constanţa. Pupa Fitness Pupa SRL desfăşoară „activităţi ale centrelor de fitness”. Voicu Alina-Ramona mai este asociată în Pupa & Pupu Beach SRL şi Pupa Beach SRL.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta procesul-verbal încheiat pe data de 29 aprilie în vederea atribuirii contractului pentru închirierea sectorului Mamaia VI, subsector 10, societăţii
Pupa Fitness Pupa SRL. 
Tot acolo puteţi consulta şi declaraţiile de avere şi de interese ale lui Adrian Chera, ale Rodicăi Vasile, ale lui Tănase Grasu şi ale Liviei Nicolau. Precizăm că respectivele declaraţii de avere şi de interese au fost publicate pe site-ul ANI.

Ti-a placut articolul?

Comentarii