A fost inaugurat terenul de sport De ziua lor, copiii din Cheia s-au bucurat de darul primarului Gabriela Iacobici (galerie foto)
A fost inaugurat terenul de sport: De ziua lor, copiii din Cheia s-au bucurat de darul primarului Gabriela Iacobici
02 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1970
Marime text
1970
Marime text
Încă de când au fost demarate lucrările, şefa autorităţii publice locale a coordonat toate activităţile, astfel încât, în mai puţin de două săptămâni, a fost turnată fundaţia şi au fost montate toate mochetele de gazon artificial şi celelalte elemente. Evenimentul a fost sărbătorit „în familie“, iar cei mici, alături de autorităţile locale, au sărbătorit atât noua investiţie, cât şi Ziua Copilului, cu sucuri, dulciuri şi prăjituri.
Pentru micuţii din Grădina care s-au născut în familii mai puţin norocoase, darul cel mai de preţ al administraţiei publice locale va veni însă abia la iarnă, odată cu inaugurarea Centrului de prevenire a abandonului și a separării copilului de familia sa, o investiţie de amploare la Grădina. Şefa autorităţii publice locale spune că este mulţumită de felul în care decurg lucrările de la centrul social pentru copii. „Se lucrează bine, la foc continuu, nu avem probleme. Avem toată încrederea că ne vom încadra în termenul impus“, a precizat primarul Gabriela Iacobici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi



