Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:02 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comuna Cumpăna, în pas de defilare 1 Decembrie, o zi aşteptată de întreaga comunitate (galerie foto)

ro

02 Dec, 2014 00:00 1324 Marime text


Ziua Naţională a României a fost celebrată cum se cuvine şi în comuna Cumpăna.




Cei 96 de ani de la Marea Unire au reprezentat pentru locuitorii comunei Cumpăna un prilej de mare însemnătate, un moment potrivit pentru aduceri aminte şi pentru reflecţie. Cu mic, cu mare, locuitorii din Cumpăna au ieşit din case şi au mers în centrul comunei, acolo unde, cu steaguri în mâini, au salutat militarii, jandarmii şi autorităţile locale, care au urat tuturor tradiţionalul „La mulţi ani, România!“. În cinstea Zilei Naţionale, au defilat militari ai subunităţii din cadrul UM 01375 şi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa. Începând cu ora 10.00, comuna Cumpăna a răsunat pe melodia imnului de stat al României. După acest moment solemn, preoţii din localitate au oficiat o slujbă de Te Deum, urmată de ceremonialul depunerii de coroane de flori la Monumentul Eroilor din vecinătatea Primăriei, al cărei sediu era învelit de un imens tricolor.

Primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, le-a transmis celor prezenţi, dar şi celor de acasă, un mesaj emoţionant, îndemnându-i la unitate şi iubire: „Munca, cinstea şi onoarea au caracterizat dintotdeauna poporul român, iar astăzi, de Ziua Naţională a României, trebuie să ne aducem aminte de valorile fundamentale ale poporului nostru! România înseamnă «acasă» pentru toţi cei care astăzi simt, iubesc şi trăiesc româneşte. La mulţi ani, Cumpăna, la mulţi ani, România, la mulţi ani, române!“ Cu acest prilej, au fost premiaţi şi veteranii de război ai comunei, precum şi oamenii de valoare ai comunităţii locale.

Cei mici, dar şi părinţii şi bunicii au fost invitaţi apoi în curtea liceului, unde au avut loc demonstrații de autoapărare, lupte corp la corp, dresaj cu câini şi demonstraţii de tehnică de luptă și intervenție susţinute de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“. Cu mic, cu mare, cei prezenţi au fost, apoi, invitaţi în incinta căminului cultural, unde au urmărit un spectacol literar-artistic susţinut de preşcolari şi elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“. Nu în ultimul rând, titlul de „Bun român“ le-a revenit mai multor elevi din Cumpăna, care au obţinut rezultate foarte bune la olimpiade şi concursuri, competiţii sportive şi culturale, precum şi dascălilor care i-au pregătit. Tot ieri, 250 de familii au primit un dar simbolic din partea primarului , economist Mariana Gâju: drapelul României.

Ti-a placut articolul?

Comentarii