Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:51 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC a stabilit taxe mai mici pentru cultură Cât vor plăti constănţenii ca să meargă la un spectacol (document)

ro

10 Mar, 2016 00:00 2598 Marime text


Consiliul Județean Constanța (CJC) s-a reunit, ieri, în ședință ordinară, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ. 

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi s-a numărat şi unul privind stabilirea unor tarife şi taxe locale pentru anul 2016, proiect iniţiat de vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir.
 
Întrucât, conform legii, tarifele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale şi judeţene, iar CJC are în subordine opt instituţii de cultură, aleşii s-au întrunit pentru a-şi da votul asupra birurilor locale. Reamintim că în subordinea CJC se află opt instituţii de cultură - Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare”, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Artă Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman” Constanţa, Centrul Cultural Judeţean „Teodor T. Burada” şi Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa.  Pentru acestea, consilierii au stabilit noile taxe.
 
„CJC sprijină cultura şi accesul la cultură, în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice locale fiind abilitată şi competenţa de a promova desfăşurarea activităţilor cultural-artistice în interesul comunităţilor locale din judeţ”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
 
Astfel, consilierii au stabilit să asigure accesul gratuit pentru toţi elevii şi studenţii din judeţul Constanţa la „obiectivele Muzeului de Artă şi la obiectivele Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, pe baza carnetului de elev sau de student”, „în vederea promovării valorilor culturale şi educaţionale”. Mai mult, copiii sub şapte ani vor beneficia de acces gratuit în toate instituţiile de cultură din subordinea CJC.

Consilierii s-au gândit şi la pensionari…

O altă categorie care nu a fost uitată este reprezentată de pensionarii judeţului. Astfel, consilierii au votat ca aceştia să beneficieze de tarife de intrare diminuate la Teatrul de Stat şi la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie.
 
Aşadar, constănţenii care vor dori să viziteze, în acest an, Delfinariul, Microrezervaţia şi Planetariul vor plăti 12 lei de persoană pentru acest pachet. Studenţii şi elevii vor plăti pentru acelaşi pachet doar 3 lei de persoană.  Constănţenii care vor dori să viziteze Muzeul de Artă Constanţa vor plăti, în acest an, o taxă de 10 lei de persoană, în timp ce elevii şi studenţii vor plăti doar 2,5 lei de persoană. Dacă vizitatorii vor dori să facă şi fotografii în această instituţie de cultură, vor trebui să scoată din buzunar o taxă de 30 de lei de persoană, indiferent de categoria socială din care fac parte.
 
Pensionarii, elevii şi studenţii vor plăti o taxă de 5 lei de persoană pentru a vizita Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Cei care nu vor beneficia de nicio reducere trebuie să scoată din buzunar preţul întreg, în valoare de 10 lei de persoană.
 
Consilierii judeţeni au mai stabilit ca, în acest an, toată lumea să aibă acces gratuit în Cetatea Tropaeum Traiani, care aparţine de Complexul Muzeal Adamclisi.
 
Schimbări şi la Teatrul de Stat Constanţa. Cei care vor dori să-şi achiziţioneze un bilet de intrare în această instituţie de cultură vor trebui să plătească 25 de lei de persoană. Pensionarii şi studenţii vor scoate mai puţini bani din buzunar. Mai exact, aceştia vor plăti doar 6 lei de persoană.
 
Pensionarii, şomerii şi elevii de gimnaziu din categoria cititorilor, din judeţ, care vor dori să-şi facă un nou abonament ori să îşi prelungească abonamentul la Biblioteca Judeţeană „I.N. Roman” Constanţa vor plăti un preţ de 2 lei de persoană pe an dacă vor dori să devină utilizatori cu „acte-n regulă” ai bibliotecii. Pentru acelaşi serviciu, elevii de liceu şi studenţii vor plăti o taxă de 5 lei de persoană pe an, în timp ce salariaţii şi alte categorii vor plăti o taxă de 10 lei de persoană pe an.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii