Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:52 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Bilanţ de activitate Reţeaua de canalizare din localitatea Grădina va fi realizată prin PNDL 1 (galerie foto)

ro

07 Dec, 2017 00:00 791 Marime text
Ne apropiem cu paşi repezi de finalul acestui an şi fiecare dintre noi face un bilanţ al activităţii şi al rezultatelor eforturilor depuse. Este şi cazul reprezentanţilor Primăriei comunei Grădina, care, în această perioadă, îşi fac deja planuri pentru anul viitor. „Anul acesta am muncit extrem de mult, am avut numeroase investiţii, unele sunt începute, altele au fost finalizate. La acestea se adaugă şi proiectele depuse pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, pentru care avem semnale bune“, a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
Şi pentru că tot a adus vorba despre cele patru proiecte depuse pe PNDL 2, şefa administraţiei locale a reamintit că vor implementa un proiect prin care va fi extins şi reabilitat sistemul de alimentare cu apă din satul Cheia, pentru care este prevăzută alocarea a 1.747.338,88 de lei. Tot la capitolul utilităţi este inclus şi proiectul privind execuţia tramei stradale, evacuarea apei pluviale şi realizarea de accesuri spre curţi din comună, în valoare de 11.694.664 de lei.
 
Totodată, din fondurile alocate pentru PNDL 2, 1.792.473 de lei vor reveni unui proiect prin care se va reabilita şi extinde Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Grădina. Prin acelaşi program, se va aloca şi suma de 1.437.686 de lei pentru executarea imobilului în care urmează să funcţioneze un dispensar în satul Cheia.
 
Potrivit primarului localităţii, aceste proiecte vor deveni realitate: „Am fost sunată de la minister şi, în câteva zile, voi merge la Bucureşti pentru a semna contractele de finanţare. Ele au fost verificate şi sunt OK, deci vor fi finanţate pentru a fi implementate“, a precizat Iacobici.

Perspective pentru anul viitor

Pe lângă cele patru proiecte depuse pe PNDL 2 şi care vor începe să prindă contur, cel mai devreme, în primăvara anului viitor, după cum speră şefa administraţiei locale, locuitorii comunei Grădina mai au un motiv de bucurie. „În această lună, vom deschide ofertele pentru un proiect depus pe PNDL 1 care vizează realizarea reţelei de canalizare în localitatea Grădina şi pentru care trebuie să desemnăm firma câştigătoare, iar în luna martie 2018 preconizăm că vom demara lucrările“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

Surprize de sărbători

Dar, până atunci, luna cadourilor nu va trece neobservată pentru copii şi persoanele nevoiaşe. „Vom avea un spectacol specific sărbătorilor de iarnă, iar pentru cei mici va veni Moşul, care le va aduce pachete cu dulciuri, iar celor cu pensii mici le vom oferi câteva alimente de bază: ulei, zahăr, orez şi făină. Aceste alimente se vor acorda numai pe bază de dosare care se încadrează în plafon; bătrâni cu pensii până în 700 de lei şi familii care au venituri pe membru de familie de 400 de lei, la care se adaugă persoanele cu dizabilităţi“, a conchis primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii