De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:57 20 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UDTTMR, reprezentată de Organizaţia de Femei şi Ansamblul „Karadeniz“ la Târgul de binefacere „Să dăruim împreună“

ro

03 Jun, 2015 00:00 1085 Marime text
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) a participat şi la ediţia de anul acesta a Târgului de binefacere „Să dăruim împreună“, uniunea fiind reprezentată de Organizaţia de Femei şi Ansamblul „Karadeniz“, acesta din urmă susţinând un moment artistic.
 
Membrele comunităţii tătare au pregătit numeroase preparate tradiţionale, pe care le-au vândut în cadrul acestui eveniment, găzduit de un centru comercial din Constanţa. Banii încasaţi din vânzări şi donaţiile care s-au strâns la standul UDTTMR vor veni în sprijinul copiilor instituţionalizaţi la Centrul de Plasament „Delfinul“ din Agigea.
 
Târgul de binefacere „Să dăruim împreună“, care a avut loc pe 1 iunie, a devenit o tradiţie, evenimentul reunind consulatele din Constanţa, cele două uniuni ale tătarilor şi turcilor, dar şi oameni de afaceri turci.
 
Şi anul acesta, UDTTMR a răspuns invitaţiei Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa şi Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa, implicându-se în buna desfăşurare a evenimentului.
 
Membrele Organizaţiei de Femei a UDTTMR au strâns suma de 5.068 de lei, bani care au fost predaţi imediat după încheierea evenimentului reprezentanţilor Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa.
 
Prima ediţie a Târgului de binefacere „Să dăruim împreună“ a avut loc în anul 2006, UDTTMR participând la toate ediţiile organizate până în prezent.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii