Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:08 22 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Termenul de judecată pentru primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, a fost amânat până în luna mai

ro

02 Apr, 2014 00:00 1054 Marime text
Luni, 31 martie, primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, a avut un nou termen de judecată în dosarul privind „conflict de interese/incompatibilitate - constatate de ANI“, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Completul de judecată a decis amânarea cauzei până la următorul termen - 05.05.2014. Soluţia pe scurt a fost: „Să se facă dovada stadiului dosarului de urmărire penală faţă de care s-a solicitat suspendarea cauzei“. Amintim că primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, alături de ceilalţi primari şi viceprimari din judeţul Constanţa, care se află în aceeaşi situaţie, „ca urmare a exercitării simultane de către aceştia atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a societăţilor comerciale de interes local, contrar prevederilor legale care reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor”. Potrivit ANI, primarul Titu Neague a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă pentru că, în calitate de primar al comunei Bărăganu, „a încheiat un contract de arendare între Primăria comunei Bărăganu şi SC La Titu Frumosu SRL, societate în cadrul căreia soacra acestuia deţine funcţia de asociat şi administrator”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Silviu 27 Nov, 2015 21:37 Cine poate oase roade :)) Cine nu....nici carne moale