Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:38 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Senatul a decis cui poate asigura protecţie SPP

ro

19 Nov, 2015 00:00 817 Marime text


Plenul Senatului a eliminat, ieri, prevederea care permitea Serviciului pentru Protecţie şi Pază (SPP) să asigure protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, la cererea acestora, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). De asemenea, senatul a eliminat şi prevederea potrivit căreia activitatea SPP devine secret de stat.
 
În proiectul de lege iniţiat de Guvern se stipula completarea articolului 14 cu un nou alineat - 5, potrivit căruia „SPP poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, stabiliţi potrivit alin. 2“, însă senatorii jurişti şi membrii Comisiei pentru apărare au eliminat, prin amendament, această prevedere.
 
Totodată, a fost eliminată şi propunerea de modificare a articolului 31, alin. 1, în sensul că „activitatea SPP constituie secret de stat“.
 
De asemenea, prin proiectul de lege adoptat de Senat se abrogă alin. 3 al articolului 14, potrivit căruia „SPP poate suplimenta, în limita efectivelor aprobate, forţele şi mijloacele destinate prin lege protecţiei demnitarilor străini, pe timpul şederii lor în România, la cererea acestora, contra cost“.
 
A fost modificat şi alin. 4 al articolului 14, în sensul că „SPP poate asigura, cu aprobarea CSAT, protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alin. 2, precum şi altor persoane, la cererea acestora“.
 
În caz de criză, instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, apărării şi ordinii publice pot scoate, cu titlu gratuit, produse (carburanţi) de la rezerva de stat. Totodată, SPP poate suplimenta, în limita efectivelor aprobate, forţele şi mijloacele destinate prin lege protecţiei demnitarilor străini, pe timpul şederii lor în România, la cererea acestora, contra cost.
 
Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional.

Ti-a placut articolul?

Comentarii