Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proprietarul hotelului Pacific construieşte un ansamblu imobiliar pe strada Constantin Bobescu

ro

23 Apr, 2015 00:00 5804 Marime text
Sorin Marian Dumitrache, cunoscut om de afaceri, care deţine hotelul Pacific din Constanţa, şi Liliana Dumitrache, au obţinut de la municipalitate, pe data de 21 aprilie, autorizaţia de construire nr. 688, pentru „Construire 4 imobile P+3E+M, orientate la strada Constantin Bobescu, şi 4 imobile P+2E+M, orientate spre taluz - locuinţe colective, şi construire imobil P+1E - clădire administrativă, amplasare post trafo în incinta proprietăţii, amenajare parcare şi împrejmuire teren“. Investiţia va fi realizată pe strada Constantin Bobescu nr. 25, Constanţa. Autorizaţia de construire este valabilă până pe 21 aprilie 2016, termen în care trebuie începute lucrările.
 
Mai mult, după solicitarea de emitere a acordului de mediu de către Sorin Marian Dumitrache şi Liliana Dumitrache, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa cu nr. 2986RP din 19.02.2015, ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, pe data de 2 martie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a decis că proiectul menţionat mai sus nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
 
Cele nouă imobile au o suprafaţă totală de 12.000 mp. Pe teren se vor construi un ansamblu de patru imobile de locuinţe cu regimul de înălţime P+3E+M şi patru imobile P+2E+M, situate în rândul al doilea, paralel la strada Constantin Bobescu, precum şi o clădire administrativă cu regimul de înălţime P+1E şi un post de transformare. Ansamblul va avea 144 de apartamente, cu trei camere şi două camere, cu suprafaţă utilă mai mică de 100 mp.
 
Imobilele P+3E+M vor conţine fiecare 20 de apartamente (19 cu trei camere şi una cu două camere la parter), iar cele P+2E+M vor cuprinde 16 apartamente (15 cu trei camere şi unul cu două camere la parter).
 
Potrivit Registrului Comerţului, Sorin Marian Dumitrache este asociat în următoarele societăţi comerciale: Global Acord SRL, Global Invest SRL, Global Pacific SRL (radiată), Glomar SRL (radiată), Rominspect International SRL (radiată), Amber Industry SRL (radiată).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii