Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:10 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legătură strânsă cu autorităţile şi oamenii de afaceri Conferinţă regională, dedicată educaţiei adulţilor, la CCINA Constanţa (galerie foto)

ro

30 Aug, 2014 00:00 3460 Marime text
Camera de Comerţ, Industrie, Agricultură şi Navigaţie Constanţa a găzduit, ieri, Conferinţa regională de conştientizare şi informare privind participarea adulţilor la învăţarea pe tot parcursul vieţii. La eveniment au participat Dănuţ Jugănaru, directorul CCINA Constanţa, Nicolae Posăvaru, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Calificări (ANC), Cătălin Silvestru, manager proiect, Stelian Fedorca, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Evenimentul a fost organizat de ANC, în cadrul proiectului „Implementarea agendei europene pentru educaţia adulţilor“, finanţat de Comisia Europeană. Manifestarea face parte dintr-o serie de opt evenimente regionale dedicate creşterii gradului de conştientizare a părţilor interesate şi a beneficiarilor direcţi privind oportunităţile de învăţare în rândul adulţilor. Astfel, Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) a dorit să aducă la aceeaşi masă angajatori, comisii de autorizare, centre de recunoaştere a competenţelor profesionale, factori de decizie, reprezentanţi ai universităţilor, ONG-uri şi furnizori de formare profesională, sperând într-o stimulare a participării adulţilor la programele de formare profesională. „Este un proiect finanţat de Comisia Europeană, în cadrul programului «Învăţare pe tot parcursul vieţii», prin care ne propunem să avem opt întâlniri regionale de promovare a educaţiei adulţilor pentru conştientizarea persoanelor şi pentru a avea o mai bună legătură cu piaţa muncii.

Vrem să vedem care sunt realităţile de pe piaţa muncii, care sunt necesităţile, astfel încât procesele educaţionale şi educaţia, în principal, să ofere o soluţie viabilă şi corectă pentru antreprenori şi furnizorii de formare profesională. Ne propunem ca, alături de Camera de Comerţ, care are răspândire naţională, să avem o legătură strânsă cu autorităţile şi cu oamenii de afaceri“, a explicat Nicolae Postăvaru, preşedintele ANC. Prin acest proiect, se urmăresc promovarea implicării angajatorilor în educaţia adulţilor, axată pe formarea la locul de muncă, sporirea oportunităţilor de educaţie şi recunoaştere pentru persoanele vârstnice, creşterea eficacităţii politicii în domeniul educaţiei adulţilor în România, precum şi realizarea unei mai bune armonizări a experienţei româneşti cu cele mai bune practici întâlnite în alte state membre. De altfel, în prima jumătate a anului 2014, comparativ cu perioadele anterioare, s-a înregistrat o creştere a numărului programelor de formare profesională continuă organizate la nivel naţional. Nevoia de formare profesională a fost determinată fie de competiţia naţională şi internaţională, care necesită un grad ridicat de flexibilitate, calitate şi inovaţie, fie de evoluţia rapidă a tehnologiei.

Despre Autoritatea Națională pentru Calificări

Autoritatea Națională pentru Calificări a fost înființată în baza articolului 340 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, fiind coordonator național al Agendei Europene de învățare în rândul adulților (European Agenda for Adult Learning), și realizează proiectul „Implementarea Agendei Europene pentru Educația Adulţilor“. Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, prin Agenţia Executivă pentru Educaţie, Cultură şi Audiovizual (EACEA), şi este realizat în cadrul Programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii“, care vine în întâmpinarea nevoilor de învățare ale adulţilor. Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea gradului de conştientizare a părţilor interesate şi a beneficiarilor direcţi privind oportunităţile de învățare în rândul adulţilor în România. Principalele rezultate ale proiectului sunt: organizarea unei campanii publicitare, organizarea a opt evenimente regionale, elaborarea unui Raport de evaluare cu privire la nevoile de învățare ale adulţilor și, pe baza acestuia, realizarea unui Plan Național de Acțiune şi organizarea unei reuniuni de consultare cu părţile interesate.
Proiectul se adresează instituţiilor, agenţiilor, departamentelor specializate în cadrul ministerelor/al altor servicii publice locale implicate direct/indirect în formarea adulţilor, camerelor de comerț, comitetelor sectoriale, asociaţiilor profesionale, furnizorilor de formare profesională autorizaţi, angajatorilor locali/regionali, ONG-urilor, partenerilor sociali, şomerilor, muncitorilor cu nivel scăzut de calificare, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, potenţialilor participanţi la învățarea pe tot parcursul vieții, prioritare fiind persoanele vârstnice, în scopul sensibilizării acestora și implicării în creșterea numărului de absolvenți ai formării profesionale continue a adulților.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii