Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a intrat Adrian Gâmbuţeanu în atenţia procurorilor Curtea de Conturi, fără permis de trecere în sediul RAJDP

ro

08 Oct, 2014 00:00 2504 Marime text
Pe site-ul Curţii de Conturi a României a fost publicat documentul intitulat „Raportul cu privire la cazurile în care instituţia a apreciat că sunt indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală şi a sesizat organele competente“. Potrivit motivaţiei instituţiei, sesizările organelor de urmărire penală au fost făcute fie în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, fie în concordanţă cu reglementările Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice (RODAS), atunci când o entitate supusă verificării Curţii de Conturi a României furnizează informaţii pentru care există indicii că ar putea fi nereale.
 
Anexa nr. 1B a acestui raport cuprinde sesizările transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat nu depăşeşte suma de 500.000 de euro, nesoluţionate la data de 31.12.2013.
 
Astfel, la poziţia 78, anul 2013, se menţionează că, în urma unui control efectuat la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, Curtea de Conturi a constatat „refuzul conducerii (n.r. director fiind Adrian George Gâmbuţeanu) de a prezenta documentele spre a fi supuse controlului. Abuz în serviciu contra intereselor publice - art. 248 Cp. (n.r. abuz în serviciu contra intereselor publice)“, motiv pentru care instituţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin adresa nr. 4949/18.06.2013.
 
Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a solicitat organelor de urmărire penală, în speţă Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi spre ştiinţa procurorului-şef Gill Julien Grigore Iacobici, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public, date cu privire la stadiul cercetărilor în acest caz, la conţinutul adresei de sesizare nr. 4949/18.06.2013, precum şi informaţii referitoare la hotărârea plenului Curţii de Conturi nr. 150/30.05.2013.

În ediţiile viitoare ale cotidianului ZIUA de Constanţa, vom publica răspunsurile solicitate, pe măsură ce acestea ne vor fi furnizate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii