Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Iată planul de măsuri ce se impune pentru controlul influenţei aviare

ro

11 Feb, 2017 13:03 2913 Marime text
În urma notificării telefonice din data de 9 februarie, de către medical veterinar de liberă practică din comuna Ostrov, judeţul Constanţa, cu privire la identificarea unor cazuri de mortalităţi la păsări domestice (găini şi palmipede) din două exploataţii nonprofesinale din localitatea Almalău, o echipă de inspectori din cadrul DSVSA Constanţa s-a deplasat la faţa locului cu o  autoutilitară specializată în vederea investigaţiilor epidemiologice, a recoltărilor de probe şi trimiterii acestora la LSVSA Constanţa în scop de diagnostic.

„În data de 10 februarie, în urma investigaţiilor de laborator a fost izolat şi identificat genomul virusului influenţei aviare H5, fiind suspisionată boala, drept pentru care au fost expediate probe representative la LNR – IDSA Bucureşti pentru confirmarea diagnosticului”, transmite, într-un comunicat de presă remis ZIUA de Constanţa, DSVSA Constanţa.

Până la confirmarea sau infirmarea focarului de boală, se aplică măsurile de combatere stabilite prin Planul de măsuri care se impune pentru controlul influenţei aviare, pentru împiedicarea raspândirii bolii către alte efective de păsări domestice şi pentru a reduce gravitatea efectelor economice ce pot decurge pe teritoriul României, în conformitate legislaţia specifică influenţei aviare, astfel:
  • -recensământul şi identificarea tuturor exploataţiilor din zonă ce deţin păsări domestice şi sălbatice;
  • -plasarea imediată a exploatatiei nonprofesionale sub supraveghere oficială;
  • -prevenirea oricărui contact între păsările sălbatice şi domestice, în special raţele şi gâştele – prin interzicerea accesului păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălţi, râuri şi orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
  • -separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităţilor, a raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice;
  • -se interzice creşterea păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ţinute închise obligatoriu în spaţii de cazare special amenajate;
  • -se interzice adăparea păsărilor domestice cu apa din rezervoarele de apă de suprafaţă accesibile pasarilor salbatice;
  • -se va evita intrarea mai multor persoane în zona de exploatare a păăarilor domestice, mişcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploataţiei);
  • -prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie;
  • -se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecţii prin folosirea unei încaltăminte diferită în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecţia încaăţămintei;
  • -se interzice utilizarea păsărilor din ordinul Anseriformes şi Charadriiformes ca păsări momeală;
  • -se interzice regruparea păsărilor domestice şi a altor păsări ţinute în captivitate cu ocazia târgurilor, pieţelor, expoziţiilor sau a altor reuniuni;
  • -toti deţinătorii de păsări ca au obligaţia să notifice medicul veterinar de liberă practică concesionar şi D.S.V.S.A. Constanţa asupra oricărei suspiciuni de boală, caz de mortalitate şi morbiditate manifestate la păsările aflate în proprietate;
  • -interzicerea circulaţiei sau a transportului a păsărilor, ouălor, cărnii şi cadavrelor pasarilor
  • -toate cazurile de îmbolnavire la om cu manifestări respiratorii se anunţă medicului de familie, având în vedere ca boala se poate transmite la om;
  • -toate indicaţiile medicului de familie şi a medicului veterinar de liberă practică se respectă necondiţionat.
Ca masură suplimentară, DSVSA Constanţa a decis uciderea păsărilor din exploataţiile noncomerciale în care a fost declarată suspiciunea de Influenţă Aviară, pentru a preveni răspândirea bolii către alte efective şi recoltarea de probe pentru diagnosticul de laborator din exploataţiile noncomerciale învecinate, conform manualului de diagnostic.

Măsurile ce se aplică în exploataţii în cazul suspicionării focarelor, trebuie să continue să se aplice până când suspiciunea gripei aviare din exploataţie a fost exclusă de către autoritatea competentă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii