Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:39 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ceaţă în Constanţa şi Tulcea. Precizări despre circulaţia rutieră pe podul de la Agigea

ro

01 Mar, 2017 07:28 1702 Marime text
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting referitoare la ceaţă pentru judeţele Constanţa şi Tulcea.
 
„Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de vizibilitate, să mărească distanţa în mers, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire (şi pe cele de ceaţă, dacă vizibilitatea scade semnificativ)”, transmite Infotrafic.
 
Amintim că în judeţul Constanţa, în perioada 1 martie - 27 aprilie 2017, în vederea finalizării lucrărilor, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (situat pe DN39, km 8+988) se va desfăşura pe câte o bandă, în ambele direcţii (pe calea de rulare aferentă sensului de mers Constanţa - Mangalia), viteza de deplasare va fi restricţionată la 50 km/h, iar pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone se va impune păstrarea unei distanţe de cel puţin 80 de metri între acestea (conform indicatoarelor rutiere amplasate).

În cazul în care în zona de lucru se vor forma coloane de autovehicule, amintim că poate fi folosită ruta ocolitoare care trece pe noul pod peste Canalul Dunăre-Marea Neagră: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa-Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră - bretea de acces la DN39A - DN39A - intersecţie cu DN39 - DN39 Eforie-Nord - Mangalia.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii