Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Achiziţii publice care vizează îmbunătăţirea condiţiilor pe teritoriul municipiului pentru persoanele cu dizabilităţi

ro

16 Jun, 2017 00:00 1802 Marime text
Primăria Constanţa face două achiziţii publice care vizează îmbunătăţirea condiţiilor pe teritoriul municipiului pentru persoanele cu dizabilităţi. Mai exact, este vorba despre serviciul privind întreţinere ascensoare de persoane şi platforme ridicătoare (mobile) pentru persoane cu dizabilităţi în municipiul Constanţa, respectiv serviciul privind supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor, ascensoare de persoane şi platforme ridicătoare (mobile) pentru persoane cu dizabilităţi.
 
Contractul privind serviciul de întreţinere ascensoare de persoane şi platforme ridicătoare (mobile) pentru persoane cu dizabilităţi are două loturi. Lotul I are valoarea de 8.600 de lei fără TVA, iar cel de-al doilea - 8.350 de lei fără TVA. În total, este vorba despre 16.950 de lei fără TVA, adică 20.170,5 lei cu TVA. Durata totală a contractului este 12 luni.
 
Pentru prima achiziţie, potrivit anunţului municipalităţii, se solicită situaţia personală a operatorilor economici, inclusiv a cerinţelor referitoare la înscrierea în Registrul Comerţului sau al Profesiei, autorizaţie ISCIR pentru montare, reparare, întreţinere şi revizie, dar şi dovada implementării unui sistem de management al calităţii, în conformitate cu SR EN ISO 9001 sau echivalent. Totodată, se solicită informaţii privind capacitatea tehnică şi profesională. Atribuirea contractului se va face pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut“, iar ofertele pot fi depuse până la data de 28.06.2017. Acestea vor fi transmise la adresa Primăria Municipiului Constanţa, strada Mihail Kogălniceanu nr. 28, în atenţia Serviciului Drumuri şi Iluminat Public.
 
Cea de-a doua achiziţie publică privind serviciul responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor, ascensoare de persoane şi platforme ridicătoare (mobile) pentru persoane cu dizabilităţi este structurată tot pe două loturi: primul are o valoare de 1.560 de lei fără TVA, iar cel de-al doilea, de 3.740 de lei fără TVA, valoarea totală fiind de 5.300 lei fără TVA, adică 6.307 lei cu TVA.
 
Şi în acest caz, durata totală a contractului este de 12 luni, iar cerinţele pentru operatorii interesaţi sunt aceleaşi ca şi în cazul primei achiziţii. În plus, ofertantul trebuie să prezinte o listă a contractelor similare pe ultimii trei ani, însoţită de copia contractelor. Oferta va fi transmisă până la data de 28.06.2017, în original, la adresa Primăria Municipiului Constanţa, strada Mihail Kogălniceanu nr. 28,  în atenţia Serviciului Drumuri şi Iluminat Public.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii