Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trupul lui Zoran Kurtes a fost depus la Sala Sporturilor

ro

09 May, 2010 15:16 896 Marime text

Sicriul antrenorului principal al Handbal Club Municipal Constanţa, Zoran Kurtes, decedat vineri noapte în camera sa de la hotelul Flora, a fost depus astăzi, în jurul orei 10.30, la Sala Sporturilor, locul în care cu doar câteva zile în urmă sârbul sărbătorea cel de-al cincilea titlu naţional câştigat de echipa sa.

Jucătorii HCM-ului au venit, îndureraţi, să-şi vadă pentru ultima dată antrenorul. De asemenea, au mai venit să-i aducă un ultim omagiu lui Zoran Kurtes fetele de la CS Tomis, împreună cu preşedintele clubului, Gheorghe Slabu, dar şi Cristian Zgabercea, Constantin Babuş, Zoran Terzic, antrenorul campioanei la volei feminin, Metal Galaţi şi Eliodor Voica, principalul echipei de handbal a clubului Dinamo. Acesta din urmă a mărturisit că stabilise cu Kurtes să se întâlnească sâmbătă la o cafea. La căpătâiul sârbului au venit soţia sa, dar şi fratele Goran Kurtes. Trupul andrenorului va pleca astăzi spre Serbia, acolo unde vor avea loc funeraliile, la bordul unui avion care va decola de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Vom reveni

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii