Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:23 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toamna intră în acţiune în toată ţara, de luni

ro

18 Sep, 2010 22:18 1097 Marime text

Temperaturile scăzute şi ploile se extind treptat-treptat în toată ţara. Vara nu se mai arată însă, chiar dacă soarele prinde curaj şi reîncepe să apară de marţi.

Ne luăm la revedere de la vară. Mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, cerul se acoperă de nori, iar ploile cad pe arii extinse bună parte din zi, dar în rest, ploile ajung abia spre seară. Valorile termice de duminică încep să fie tomnatice mai ales în nord, în Maramureş şi Bucovina, unde nu se mai adună peste 14-15 grade nici chiar la amiază. În sud însă, mai avem un răgaz înainte ca vara să se retragă definitiv, aşa că în Lunca Dunării, maximele încă mai urcă la 30-31 de grade. Odată cu ziua de luni, intră şi toamna în acţiune în toată ţara. Ziua se anunţă mohorâtă mai ales pentru locuitorii din sudul, centrul şi estul ţării, unde vremea se şi răceşte, iar cerul este acoperit de nori din care cad ploi hotărâte pe arii extinse. De altfel, nu vor mai fi mai mult de 15 grade la Suceava, Iaşi sau Bacău, unde şi vântul va sufla viguros. Doar la Giurgiu şi Craiova vremea e ceva mai caldă, să zicem, cu valori de 20-22 de grade. Între aceste extreme, bucureştenii vor avea şi ei parte de nu mai mult de 18 grade, înnorate şi cu ploi. Constanța scapă cu temperaturi normale pentru această perioadă, însă turiștii nu vor mai putea să stea la plajă ca și până acum.  

Sursa:  realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii