Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:27 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a aprobat extinderea intravilanului în Medgidia

ro

29 Oct, 2010 18:12 1363 Marime text
Joi, 28 octombrie, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Medgidia, ce a avut pe ordinea de zi 8 puncte, iniţiate de domnul primar Marian Iordache. Cu excepţia punctului nr. 5 – ,,Aprobarea modificării organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului Municipal Medgidia, în condiţiile Ordinului nr. 1224/2010”, care a fost retras de către iniţiator, toate celelalte proiecte au fost admise. La primul punct s-a votat ,,Aprobarea modificării art.2 din HCL nr. 50/2010 de aprobare a proiectului ,,Reabilitare spaţii verzi şi parcuri în municipiului Medgidia” şi a cheltuielilor eligibile, neeligibile şi conexe din cadrul proiectul”. Prin proiectul aprobat se asigură reabilitarea infrastructurii urbane, crearea şi modernizarea spaţiilor publice, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii utilităţilor urbane din municipiu.
Un alt punct admis a fost ,,Aprobarea actualizării izlazului municipiului Medgidia”, propunere ce are în vedere extinderea intravilanului municipiului Medgidia ca urmare a PUG şi PUZ aprobate de către Consiliul Local Medgidia în anii anteriori, necesitatea punerii în aplicare a hotărârilor privind realizarea Parcului Industrial, precum şi reconstituirea izlazului municipal, în condiţiile Legii nr.18/1991. Consilierii locali au votat şi proiectul de hotărâre pentru ,,aprobarea contractului de folosinţă şi consolidare a drumurilor de exploatare De 1094/2, De 12/2, De 1125/1/4, De 1129/1, De1103 de pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Medgidia, între municipiul Medgidia şi SC Sabloal Energie Eoliană S.R.L”.        
 Alte proiete care au fost admise au fost: ,,Aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli al CLM Medgidia pe anul 2010”, ,,Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Apollo Ecoterm SRL Medgidia, pe anul 2010”, ,,Aprobarea constituirii comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, pentru ocuparea postului de director general al S.C. Apollo Ecoterm SRL Medgidia”, societate înfiinţată în urmă cu trei luni ca urmare a reorganizării pe cale administrativă a Direcţiei de Servicii Publice Medgidia, având ca unic asociat Municipiul Medgidia, prin Consiliul Local.   



    
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nicu 30 Oct, 2010 18:00 Este o rusine ca o investitie asa de mare dureaza de atitia ani si ca oficialitatile si politicii nu se implica mai mult.......24.000 de locuri de munca si Mazare doarme.....si reprezentantul guvernul la fel.....