Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:20 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ploile îşi fac apariţia pe teritoriul întregii ţări, de duminică Vezi prognoza meteo pe urmatoarele trei zile!

ro

24 Sep, 2010 23:56 1336 Marime text

Vremea rămâne caldă şi sâmbătă, dar cerul se înnorează treptat în toate regiunile. Ploi cad doar pe arii restrânse în sud şi sud-vest.Vântul are intensificări locale în Banat. Temperaturile pornesc de la 19 grade în nord şi ating 27 în sud-est.

Vremea se menţine şi sâmbătă uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul se înnorează însă treptat în toate regiunile, dar ploile vin doar pe arii restrânse, în sud şi sud-vest. Vântul are şi el intensificări locale în Banat, pe crestele montane şi doar izolat în rest. Maximele temperaturii aerului pornesc de la 19 grade în nord şi ating 27 de grade în partea de sud-est a ţării, unde norii apar abia după prânz.

Şi la Bucureşti norii se adună treptat, dar condiţiile de ploaie rămân reduse. Vântul nu trece de moderat. În aceste condiţii temperatura maximă atinge în miezul zilei 24, cel mult 25 de grade. Presiunea atmosferică scade uşor de la 756 mm coloană de mercur.

La munte soarele este scump la vedere, se adună norii mai ales prin masivele sudice unde cad şi câţiva stropi de ploaie, la început în Munţii Banatului, apoi şi în Carpaţii Meridionali. Vântul suflă şi el destul de sprinten, iar temperatura aerului scade puţin faţă de ziua precedentă.

Sâmbătă după o dimineaţă senină, dincolo de Carpaţi, spre seară cerul devine tot mai noros. La noapte îşi fac apariţia şi ploile, mai mult prin Banat, unde şi vântul este agitat. Prin urmare, temperaturile diurne sunt încă generoase. Vremea rămâne chiar uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată: 25 de grade se înregistrează la Arad şi Timişoara, 26 la Alba Iulia.

Şi în sud norii acoperă treptat cerul, dar ploile cad numai pe arii restrânse peste zi, mai mult prin Oltenia. Vântul nu se intensifică peste cote moderate. Regimul termic este încă plăcut. La amiază se adună în termometre 23 de grade la Drobeta Turnu Severin şi Pitesti, 26 la Giurgiu şi Călăraşi.

În Dobrogea soarele generos din prima parte a zilei este acoperit de nori după prânz. Nu este exclus să cadă şi doi stropi de ploaie către seară. Temperaturile ating totuşi la prânz 23 de grade la Constanţa şi 24 la Tulcea.

În Moldova vremea este frumoasă pe parcursul zilei şi vântul cel mult moderat. Către seară însă norii strâng rândurile şi aduc ploi, la început în sudul regiunii, apoi se extind treptat spre nord. La amiază sunt 25 de grade la Galaţi şi 23 în Bacău, Iaşi şi Botoşani.

Duminică vremea se anunţă instabilă. Cerul se înnorează şi plouă pe săturate în toate regiunile. Vorbim despre averse, izolat abundente şi însoţite de tunete şi fulgere. Vântul suflă cu putere doar în est şi la munte. Temperaturile maxime pornesc de la 18-19 grade în depresiuni, dar în sud, în Câmpia Română, încă se ating 26 de grade.

Şi la Bucureşti duminică va fi vreme instabilă, norii stau grămadă pe cer şi temporar cad averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. Doar vântul rămâne potolit, iar maxima atinge 23, poate chiar 25 de grade.

Săptămâna începe cu cer temporar noros doar în regiunile intracarpatice, unde încă plouă, dar numai pe arii restrânse. În restul teritoriului cerul se limpezeşte de nori. Doar cu totul izolat pot să mai cadă câţiva stropi de ploaie şi temperatura aerului are valori apropiate de cele normale pentru sfârşit de septembrie: 27 de grade se înregistrează în aproape toate localităţile din sudul ţării, de la Drobeta Turnu Severin până la Brăila.

La Bucureşti luni, cerul este variabil, vântul suflă slab până la moderat, iar precipitaţiile lipsesc, aşa că mercurul urcă în termometre spre 26-27 de grade la amiază.

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii