Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:39 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patriarhul Daniel i-a sfintit biroul senatorial a lui Geoana

ro

22 Dec, 2008 20:42 676 Marime text

Patriarhul ţării, Daniel a fost invitat, în cursul zilei, la Palatul Parlamentului pentru a sfinţi biroul senatorial al lui Mircea Geoana, după ce vineri a fost ales în funcţia de preşedinte al Senatului.

Potrivit hotnews.ro, apropierea de Dumnezeu printr-un asemenea gest a liderului PSD, survine la puţin timp după ce social-democratul Miron Mitrea evidenţia într-o înregistrare telefonică intenţiile de răzbunare pe care le are în privinţa lui Mircea Geoană.

Mitrea promite să se răzbune crunt pe Geoană pentru faptul că nu a luat în calcul nominalizarea lui la funcţia de vicepreşedinte la Senatului. „Cu Geoană am probleme. Mi-am băgat dinţii în beregata şi nu-i mai scot. La următoarea şedinţă mai atac o dată, şi mai atac o dată, şi mai atac o dată! Până îl rup!", spune Mitrea într-o discuţie telefonică cu un personaj neidentificat.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii