Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Loteria Romania, puternic lovita de criza

ro

16 May, 2010 18:23 1050 Marime text

Reptentanţii Loteriei Române spun că industria jocurilor de noroc este puternic afectată de criză, iar fapul că este o companie de stat presupune un angrenaj legislativ destul de greoi, care nu permite, de multe ori, decizii rapide de adaptare la o piaţă în continuă schimbare, cum este piaţa jocurilor de noroc.

Loteria Română a avut în primul trimestru un profit net de aproape patru ori mai mic, de 21,89 milioane lei, şi o cifră de afaceri în scădere cu circa 22%, de 266,33 milioane lei, faţă de rezultatele din perioada similară a anului trecut.

"În contextul crizei financiare şi economice de la nivel mondial, printre zonele cele mai afectate se regăşeste şi industria jocurilor de noroc. Deşi se credea că industria jocurilor de noroc este un segment imun la crize de natură economică, recesiunea mondială a afectat puternic şi acest domeniu", spun reprezentanţii Loteriei Române.Potrivit acestora, românii sunt acum mult mai atenţi la cum îşi cheltuie banii.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii