Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

EVZ Baronii PSD despre Johannis

ro

25 Nov, 2009 20:18 1101 Marime text

 

Chiar dacă PNL şi PSD susţin că nu negociază acum posturi şi funcţii, în presă au apărut informaţii privind împărţirea puterii după turul al doilea al prezidenţialelor. Astfel, liberalii ar urma să primească şapte-opt ministere din cele 18, iar liderul PNL Crin Antonescu ar urma să devină preşedintele Senatului.

Evenimentul Zilei scrie că lui Johannis i s-ar fi construit deja guvernul până la cele mai mici posturi. Jurnaliştii spun că baronii PSD ar fi decis şi durata mandatului său: "Patru luni ca să-i restructureze pe bugetari, apoi îl terminăm", ar fi spus aceştia.

Presa mai scrie că eventualele posturi în guvern pentru UDMR ar putea fi alocate din cele ale PNL. Potrivit ziarului "Gândul", PSD va ţine UDMR la cutie până pe 6 decembrie, ca să nu piardă voturile lui Vadim. Prefecţii ar urma să fie numiţi în funcţie de culoarea politică a preşedinţilor de consilii judeţene, ceea ce înseamnă 17 de la PSD şi 5 de la PNL. Prefecţii PD-L vor fi înlocuiţi cu prefecţi de la PSD, PNL, UDMR.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 25 Nov, 2009 17:58 BARONII PSD-isti sunt FORMATI si CONDUSI de catre privilegiile financiare din guvernarea PNL-ista.
  • surmelis argentina pusa 25 Nov, 2009 17:42 IMPARTEALA celor doua partide ,PSD si PNL ,nu se potriveste cu cea din targ.