Emisunea X Factor a ajuns la Constanţa Sute de concurenţi au luat cu asalt Teatrul Oleg Danovski
Emisunea X Factor a ajuns la Constanţa: Sute de concurenţi au luat cu asalt Teatrul Oleg Danovski

Parcul din faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din
Constanţa este neîncăpător pentru sutele de dobrogeni, care au venit la prima
preselecţie a renumitei emisiuni X Factor, ca să-şi demonstreze aptitudinile
vocale. La preselecţii au ajuns români nu doar din Constanţa, dar şi din Tulcea,
Galaţi, Brăila, Medgidia, Năvodari, Mangalia. Concurenţii au venit începând cu
ora 8.30 în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Ei au primit brăţări
roşii pe care este inscripţionat numărul de intrare în concurs. Susţinătorii au
primit brăţări galbene. Printre concurenţi am întâlnit-o şi pe doamna Maria
Georgeta Radu, care are 80 de ani. „Mă pasionează să cânt de când mă ştiu. Am
fost actriţă de teatru de păpuşi 20 de ani şi-mi place arta şi muzica. Voi
cânta muzică uşoară", a declarat Maria Georgeta Radu. Aceasta ne-a mai povestit
că şi-a încercat norocul şi la emisiunea Româna au talent, însă nu a fost
selectată pentru show-ul televizat. Cu mult entuziasm şi aplauze au fost
întâmpinaţi, Răzvan şi Dani, prezentorii show-ului. „Neaţa, Constanţa! Văd feţe frumoase şi oameni
foarte simpatici. Am auzit că aveţi voci grozave", a le-a spus celor prezenţi Dani
Oţil. Colegul său de platou, Răzvanatre mulţi oamnei talentaşi, dovada fiind artiştii
care s-au născut la malul mării. „Constănţeni, vreau să-i daţi pe spate. Aveţi
două minute de glorie, nu rataţi şansa asta. Premiul de 200.000 de euro este
primul câştig al vostru. Unul dintre voi va avea în spate stilişti, producători,
o casă de discuri", a spus Răzvan. Constanţa este al doilea oraş unde au loc
audiţiile pentru X Factor, show-ul al căror gazde sunt Dani Oţil şi Răzvan
Simion. Premiul pus la bătaie de 200.000 de euro este cel mai mare din istoria
emisiunilor de divetisment din ţara noastră.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp