Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi bărbaţi suspecţi de proxenetism reţinuţi de poliţiştii constănţeni

ro

26 Jul, 2011 01:15 857 Marime text

Astăzi, 25 iulie a.c., lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au acționat pe linia combaterii actelor de prostituție și proxenetism, ocazie cu care au efectuat mai multe percheziții la domiciliile unor persoane din Palazu Mare, suspectate de practicarea acestor infracțiuni.

Cu această ocazie au fost depistați C.Augustin, de 29 ani și C.Geani Claudiu, de 22 ani, ambii din Constanța, în sarcina lor reținându-se faptul că în perioada 2009 și până în prezent au exploatat sexual mai multe minore. Cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, au fost depistate pe DN2A, Constanța-Ovidiu, minorele M.I.M., de 17 ani, din comuna Bărăganu și F.A.C., de 16 ani, din București. Acestea au fost audiate în prezența unui reprezentant din cadrul DGASPC și le-au fost întocmite dosare penale pentru practicarea prostituției, fiind internate în Adăpostul de Zi și de Noapte Pentru Copiii Străzii din Constanța.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate și pentru tragerea lor la răspundere penală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii