Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:28 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiru a câştigat în faţa lui Mazăre Curtea de Apel a constatat nulitatea PUZ-ului Mamaiei

ro

10 May, 2011 17:17 1470 Marime text
mamaia-litoral.jpgInstanţa Curtii de Apel a constatat nulitatea PUZ-ului Staţiunii Mamaia şi a anulat HCLM 302/2009, hotărâre prin care fusese aprobat acesta. Sentinţa este definitivă, irevocabilă şi executorie, şi îl obligă pe primarul Radu Mazăre să respecte legea.

Pe viitor, Primăria este obligată să aprobe un PUZ al staţiunii, care să respecte legislaţia în vigoare, pentru a putea elibera legal autorizaţii de construire. ,,Consider că este o victorie a unei autorităţi a statului, în lupta cu administraţiile locale, acelea care sunt obişnuite să nu respecte legea", a precizat Christian Gigi Chiru, directorul IJC Constanţa.

Reamintim că în data de 29 noiembrie 2010, prin sentinţa 1547 Tribunalul Constanţa, a anulat HCLM 302/2009, prin care fusese aprobat PUZ Mamaia. Acţiunea a fost introdusă de IJC, la Tribunalul Constanţa, în luna august, ca urmare a controlului efectuat de inspectorii IJC la Primăria Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii